Ucraina invadata, devastata si mutilata de rusi se apara eroic

Este ziua a 87-a a conflictului militar din Ucraina. Purtătorul de cuvînt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, afirmă că ruşii au preluat oţelăria Azovstal. Zelenski le cere luptătorilor de la oţelărie să iasă şi să îşi salveze viaţa, scrie Adevărul.ro.
UPDATE 09.08 Ce spun specialiştii despre armele-laser cu care se laudă Rusia: „Nu este ca în Războiul Stelelor, unde apeşi un buton şi oamenii răi explodează”. Expertul în sisteme de apărare anti-rachetă Uzi Rubin, de la Institutul de Strategie şi Securitate din Ierusalim a explicat că armele laser nu sunt suficient de dezvoltate pentru a înclina decisiv balanţa în războiul din Ucraina.
„Nu e ca în Războiul Stelelor, unde îndrepţi arma spre oamenii răi, apeşi un buton şi oamenii răi explodează” Potrivit specialistului, dacă o armă laser are nevoie de cîteva secunde pentru a doborî o dronă, acest lucru poate fi făcut la fel de uşor apelînd la arme mult mai „ieftine”, precum lansatoarele portabile de rachete antiaeriene de tip Stinger.
UPDATE 03.12 Armata rusă ar fi preluat controlul oţelăriei Azovstal, conform declaraţiilor oficialilor ruşi, aşa că Zelenski le-a cerut luptătorilor de la Azovstal să iasă şi să îşi salveze viaţa.
„Astăzi, băieţii au primit un semnal clar de la comandamentul militar că pot să iasă şi să-şi salveze vieţile”, a declarat Preşedintele ucrainean.
UPDATE 02:00 Rusia a susţinut, Vineri, că trupele sale au „eliberat complet” uzina de oţel Azovstal din oraşul Mariupol, ultima rezistenţă a armatei ucrainene în partea de Sud a oraşului, altfel ocupat de ruşi.
„Teritoriul uzinei metalurgice Azovstal din Mariupol, unde un grup de militanţi ucraineni ai formaţiunii naziste Azov a fost blocat din 21 Aprilie a acestui an, a fost complet eliberat”,a declarat Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvînt rus.
UPDATE 00:58 SUA nu au nici o dovadă în ceea ce priveşte utilizarea de către Rusia a unei arme cu laser, aşa cum afirmau chiar oficiali ruşi în urmă cu ceva vreme.
”Nu avem nici o dovadă cu privire la utilizarea laserelor, cel puţin arme cu lasere, în Ucraina. Nimic de confirmat în acest sens”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvînt al Pentagonului.
UPDATE 00.01 Un oficial militar ucrainean a publicat imagini cu oraşul Rubijne care aminteşte de Mariupol, după ce a fost bombardat masiv de către forţele armate ruse. „Oraşul industrial a fost complet distrus, nu există clădiri care să fi rezistat, lîngă curţi sunt cimitire”, a scris Serhii Haidai pe Telegram.
UPDATE 21.21 Cel puţin 7 persoane, printre care un copil în vîrstă de 11 ani, au fost rănite într-un atac cu rachetă organizat de forţele ruse, care a vizat Casa de Cultură „recent renovată“ din oraşul Lozova, regiunea Harkov, din Estul Ucrainei, a anunţat Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe contul de Telegram, relatează The Guardian. Racheta a vizat ”Casa de Cultură recent renovată” din Lozova, a declarat Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe Telegram.
Liderul ucrainean a publicat şi un videoclip care ilustrează un nor de fum gros care învăluie o clădire impozantă din apropierea ansamblurilor rezidenţiale şi a maşinilor care trec pe lîngă ea.
”Ocupanţii au identificat cultura, educaţia şi umanitatea drept duşmani și nu scutesc rachete sau bombe. Ce este în mintea oamenilor care aleg astfel de ţinte?”, a mai precizat Zelenski.
Potrivit unei declaraţii a şefului centrului medical de urgenţă local, Viktor Zabaşta, cel puţin 7 persoane, inclusiv un copil în vîrstă de de 11 ani, au fost rănite în urma atacului.
De asemenea ministrul ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkachenko, a declarat: ”Astăzi (n.r. Vineri), în mijlocul unei zile lucrătoare, în timpul sesiunii Primăriei din Lozova, regiunea Harkov, o rachetă rusească a lovit Casa de Cultură recent renovată. Şapte persoane au fost rănite, cea mai tînără dintre ele fiind în vîrstă de 11 ani”.
UPDATE 17.14 Putin susţine că Rusia este tot mai vizată de atacuri cibernetice orchestrate de alte state.
„Se fac încercări intenţionate în vederea dezactivării resurselor de internet ale infrastructurii informaţionale critice a Rusiei”, a afirmat liderul rus Putin.
Potrivit liderului de la Kremlin, Moscova va trebui să îşi consolideze securitatea cibernetică prin reducerea riscului de a utiliza produse software şi hardware din străinătate.
UPDATE 17.05 Uniunea Europeană a virat 600 de milioane de euro Ucrainei ca parte a unui program de asistenţă financiară, a anunţat premierul ucrainean Denîs Şmîhal. „Astăzi (n.r. Vineri), Uniunea Europeană a virat o nouă tranşă în valoare de 600 de euro în cadrul Programului de Asistenţă Macrofinanciară pentru Ucraina”, a scris premierul ucrainean Denis Şmîhal pe contul de Twitter.
Premierul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Comisia Europeană şi Ursula von der Leyen, subliniind că Kievul „va învinge” în războiul cu Moscova şi „va reconstrui Ucraina” împreună cu UE.
UPDATE 16.55 Armata rusă a atacat o şcoală din oraşul Severodoneţk în care se adăposteau peste 200 de persoane, printre care şi copii. Cel puţin trei persoane au fost ucise, a anunţat guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai.
UPDATE 14.10 Rusia urmează să înfiinţeze 12 noi baze militare în Vestul ţării, din cauza unei consolidări a NATO şi extinderii Alianţei în Finlanda şi Suedia, anunţă Vineri ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.
UPDATE 13.50 Cucerirea regiunii Lugansk aproape s-a încheiat, în timp ce 1.908 militari ucraineni baricadaţi în oţelăria Azovstal, la Mariupol, s-au predat pînă acum a anunţat, Vineri, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.
„Unităţile forţelor armate ruse şi diviziile «miliţiilor populare» ale «republicilor populare» de la Luhansk şi Doneţk continuă să-şi crească controlul asupra teritoriilor Donbasului”, spune Serghei Şoigu.
UPDATE 13.45 Marina rusă a format două detaşamente de nave de război în Marea Neagră, un obiectivul de a stabili un punct de sprijin pe Insula Şerpilor, informează Comandamentul Operaţional Sud al Armatei ucrainene.
„Nerenunţînd la intenţia de a se fortifica pe Insula Şerpilor şi de a ataca de pe mare, inamicul a format două detaşamente de nave de război, dar vremea furtunoasă a Mării Negre îi determină să se adăpostească mai aproape de bazele lor din Crimeea ocupată temporar”, se arată într-un comunicat.
UPDATE 13.40 Un transportor blindat a fost luat la ţintă cu sistemul antitanc Stugna-P al ucrainenilor. Transportorul se afla în mişcare, iar deasupra sa erau mai mulţi soldaţi care s-au urcat pe vehicul pentru o deplasare mai uşoară în teren. Pe filmare se vede cum racheta e lansată, operatorul ucrainean urmăreşte transportorul, în ultima clipă mută ţinta pe transportorul în mişcare, racheta ia o curbă strînsă şi loveşte în plin transportorul. Explozia e atît de violentă încît corpurile unora dintre soldaţii aflaţi pe vehicul sunt aruncate în aer.












