Ucraina invadata, devastata si mutilata de rusi se apara eroic. Armata rusa abandoneaza depozitele militare din Zaporojie de frica lansatoarelor HIMARS

Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) susţine că Armata ucraineană continuă să creeze condiţii pentru o contraofensivă asupra Hersonului.

UPDATE 08.51 Canada va trimite 39 de vehicule blindate fabricate de General Dynamics în Ucraina în această Vară, în încercarea de a ajuta ţara afectată de război în lupta sa împotriva forţelor ruseşti, scrie The Guardian. Ministrul canadian al Apărării, Anita Anand, a declarat, Joi, că înţelegerea privind vehiculele blindate este separată de un contract de mai multe miliarde de dolari, pentru 260 de vehicule pentru Forţele Armate canadiene care a fost negociat în 2019 cu General Dynamics Land Systems. "Cele 39 de vehicule vor începe să fie livrate în această Vară şi restul vor continua să sosească în următoarele luni", a spus ea. Vehiculele pot fi folosite ca ambulanţe, vehicule pentru mentenanţă şi recuperare, pe lîngă transportul trupelor.

UPDATE 07.49 Cel puţin trei oameni au murit şi alţi cinci au fost răniţi în urma bombardamentelor într-un district din Harkov, în Nord-Estul Ucrainei, potrivit lui Serghei Bolvinov, şeful Departamentului de investigaţii al Poliţiei Naţionale din regiunea Harkov, relatează CNN.

Bolvinov a spus că trupele ruseşti au lansat un atac asupra unui cartier rezidenţial din districtul Nemyshliansky al oraşului, "bombardînd în mod repetat oraşul Harkov" cu sisteme lansatoare de rachete multiple Uragan şi proiectile explozive. Oleg Sinegubov, şeful Administraţiei militare din regiunea Harkov, a afirmat, pe Telegram, că salvatorii sunt la locul indicat şi investigatorii fac verificări pe teren. Sinegubov a făcut apel la locuitori să fie "cît de grijulii este posibil şi să nu rămînă pe străzile oraşului dacă nu au o nevoie urgentă". "Duşmanul loveşte perfid, lovind zone rezidenţiale şi infrastructura civilă", a spus el.

UPDATE 05.45 Flăcări în Shakhtarsk lîngă Doneţk. Diferite canale Telegram raportează că un depozit de muniţii rus este în flăcări.

UPDATE 02.01 În regiunea Cernihiv, două tancuri ruseşti avînd în interior membri ai echipajului (decedat) au fost scoase din apă, se arată pe pagina oficială a Comandamentului Operaţional „Nord” de pe Facebook. „Două tancuri ruseşti şi cinci ocupanţi „conservaţi” au fost scoase din rîu pe teritoriul comunităţii Minsk din regiunea Cernihiv”, notează postarea. Potrivit martorilor oculari, un tanc T-72 inamic s-a scufundat la sfîrşitul lunii Februarie. În interior, au fost găsite cadavrele a doi membri ai echipajului. Scaunul şoferului era gol. Maşina de luptă s-a scufundat cu şenile în sus, aşa că cei care se aflau în turn au fost sortiţi să piară. Un alt tanc rusesc T-72 a fost scos pe 6 Iulie. Înăuntru era un echipaj complet (trei ruşi).

UPDATE 21.15 În Avdiivka, un proiectil rusesc a lovit o clădire de locuinţe Potrivit datelor preliminare, în urma unei lovituri asupra unei case din Avdiivka s-a înregistrat cel puţin un mort şi doi răniţi.

UPDATE 20.20 Cel puţin un civil a fost ucis, iar mai mulţi alţii au fost răniţi într-un atac la Kramatorsk, centrul administrativ al regiunii ucrainene Doneţk, în Estul Ucrainei, un oraş care poate fi ţinta unei ofensive ruse, relatează AFP. Explozia a despicat un crater larg într-o curte situată între un hotel şi imobile locuite. Jurnalişti au văzut corpul unei persoane ucise, dar şi răniţi şi două maşini în flăcări.

UPDATE 19.50 Armata Federaţiei Ruse îşi abandonează depozitele militare de frica lansatoarelor americane HIMARS, a comunicat, Joi, Administraţia militară regională Zaporojie. „După ce Forţele Armate ale Ucrainei au distrus mai multe instalaţii militare folosind arme de înaltă precizie, armata rusă din regiunea Zaporojie a început să intre în panică”, a declarat Administraţia, conform The New Voice of Ukraine. „Îşi abandonează echipamentele”.

UPDATE 16.10 Ucraina anunţă că Rusia a atacat din nou petrolierul Millennial Spirit, aflat sub pavilionul Republicii Moldova: O „bombă ecologică” în Marea Neagră.

Petrolierul Millennial Spirit, blocat de peste patru luni în Marea Neagră cu motorină la bord, a fost lovit de o rachetă rusească, a anunţat, Joi, Armata ucraineană, care a numit nava „bombă ecologică”, relatează agenţia de presă Interfax-Ukraine. Acesta este al doilea atac care a vizat nava de la lansarea invaziei ruse în Ucraina.