Ucraina are nevoie de arme de tehnologie performantă. UE va putea produce cel puţin 1,3 milioane de obuze pînă la sfîrşitul anului. Prioritatea: să fie destinate Armatei ucrainene

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat, pentru publicația Bild, că Ucraina are nevoie de mai multe arme pentru a se putea apăra împotriva invaziei ruse pe toată lungimea frontului, în condițiile în care Rusia lansează atacuri în mai multe direcții.

„Problema în acest stadiu al războiului este că numărul de arme, drone, grenade sau foc de artilerie nu este distribuit uniform. Acesta trebuie egalizat", a declarat Podoliak pentru publicaţia germană Bild, citată de Agerpres.

Un singur scenariu este posibil în aceste circumstanțe, şi anume întărirea Ucrainei cu arme de înaltă tehnologie, a subliniat el.

Nu de discuţii este nevoie, ci de investiţii în producţia de arme, a spus el, precizînd că este nevoie de ”rachete cu rază mare de acţiune, drone, grenade sau foc de artilerie”. ”Numărul de arme trebuie să fie mai mare”, a afirmat Podoliak.

Podoliak a insistat asupra problemei lungimii frontului, în condiţiile în care Ucraina caută să se apere de forţele ruse în mai multe zone, în condițiile lansării de atacuri pe mai multe direcţii.

"Întreaga linie a frontului este de 1.300 de kilometri, iar luptele au loc pe o lungime situată între 600 şi 800 de kilometri", a spus Mihailo Podoliak.

El a descris actuala situaţie militară ca fiind una dificilă, din cauza luptelor care continuă să fie unele intense, în pofida factorilor climatici.

Cu toate acestea, Rusia, potrivit lui Podoliak, nu a înregistrat progrese semnificative în decurs de un an. "Rusia luptă cu masele, a fost întreprinsă o amplă mobilizare, mulţi oameni au fost trimişi pe front, o mulţime de echipament a fost concentrat, şi toate acestea vor fi distruse", a afirmat Podoliak.

El estimează că, în conformitate cu planurile preşedintelui rus Vladimir Putin, războiul va continua "pînă cînd el va cuceri întregul teritoriu al Ucrainei, pînă cînd el îşi va extinde dominaţia în Europa, pînă cînd el va cuceri alte teritorii post-sovietice".

Şi aceasta pentru că, potrivit lui Podoliak, "o persoană nu declanşează un război mare, distrugîndu-şi reputaţia şi relaţiile, dacă vrea să se mulţumească cu puţin. Aceasta ar fi un nonsens", a explicat consilierul preşedintelui ucrainean.

Uniunea Europeană va avea capacitatea de a produce cel puţin 1,3 milioane de obuze pînă la sfîrşitul anului, a declarat, Vineri, comisarul pentru piaţa internă şi industrie, Thierry Breton, în timp ce UE se confruntă cu dubla provocare de a oferi ajutor militar Ucrainei şi de a-şi reface propriile stocuri, notează AFP, preluat de Agerpres.

În timpul unei vizite la Tallinn, Breton a declarat că prioritatea este de a fi siguri că cea mai mare parte a obuzelor de artilerie produse de companiile europene sunt destinate Ucrainei, în război împotriva forţelor ruse care au invadat-o în urmă cu doi ani.

„Ne aflăm într-un moment crucial pentru securitatea noastră colectivă în Europa, iar în războiul de agresiune purtat de Rusia în Ucraina, Europa trebuie şi va continua să sprijine Ucraina cu toate mijloacele", a declarat comisarul european presei.

Luînd cuvîntul alături de premierul estonian, Kaja Kallas, el a dat asigurări că Uniunea Europeană îşi va atinge în Martie sau Aprilie obiectivul de a avea o capacitate de producţie de un milion de obuze pe an.

„Vom continua să ne îmbunătăţim capacitatea de producţie, probabil în jur de 1,3 pînă la 1,4 milioane pînă la sfîrşitul acestui an şi vom continua să o creştem semnificativ anul viitor", în 2025, a adăugat Thierry Breton.

Comisarul european a refuzat să dezvăluie cifrele actuale de producţie, subliniind că acestea sunt date secrete.

„Cu această capacitate de a produce un milion de obuze trebuie să ne asigurăm că cea mai mare parte a lor va merge prioritar în Ucraina. Pentru că acolo este o nevoie urgentă", a adăugat el.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40