TURCINOV PROMITE O AMNISTIERE SEPARATIŞTILOR PRORUŞI DIN ESTUL UCRAINEI CARE DEPUN ARMELE

Separatiştii pro-ruşi din Estul Ucrainei vor beneficia de o amnistie „dacă depun armele şi evacuează clădirile administrative" pe care le ocupă, a promis Joi, 10 Aprilie, preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov.
"Dacă oamenii depun armele şi eliberează clădirile administrative (...), noi garantăm că nu va exista nici o urmărire (penală). Sunt pregătit să semnez un decret prezidenţial" în acest sens, a declarat Turcinov într-o sesiune în Parlament, în contextul în care separatişti pro-ruşi ocupă în continuare sedii administrative la Doneţk şi Lugansk, două oraşe situate în Estul rusofon al ţării.
Şeful statului a precizat că a vorbit personal la telefon cu reprezentanţi ai insurgenţilor de la Lugansk şi le-a propus "compromisuri", inclusiv crearea unei comisii alcătuite din reprezentanţi ucraineni şi străini care să studieze punctele de conflict. De asemenea, el s-a pronunţat pentru o consolidare a puterilor administraţiilor locale, pînă în prezent numite de către Kiev. Protestatarii reclamă organizarea unor referendumuri privind autonomia regională sau alipirea, pur şi simplu, la Rusia.
Turcinov răspundea unei foste deputate din cadrul Partidului Regiunilor - formaţiunea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, destituit - care a propus, Miercuri, 9 Aprilie, o asemenea lege de amnistiere. "Nu este nevoie de lege (...). Putem să rezolvăm această problemă azi", a subliniat preşedintele interimar, totodată preşedinte al Parlamentului, avansînd această propunere.
Vicepremierul interimar Vitali Iarema, trimis la Doneţk să soluţioneze această criză, şi-a exprimat Miercuri seara speranţa ca asediul - care durează de patru zile - al unor sedii aparţinînd administraţiei locale din acest oraş să se încheie fără violenţă, Joi, "ajungînd la un consens".
În schimb, Arsen Avakov, ministru interimar de Interne în cadrul Guvernului proeuropean de la Kiev, aflat la putere din Februarie, i-a ameninţat pe separatişti, Miercuri dimineaţa, cu o intervenţie.
"Pentru cei care acceptă dialogul va exista o soluţie politică. Marginalii care caută conflictul vor primi un răspuns puternic", a declarat el într-o şedinţă de Guvern, după care a avansat un ultimatum voalat, afirmînd că "criza ar putea să fie soluţionată în următoarele 48 de ore". (Mediafax.ro)












