Trump vrea de la Netanyahu un acord privind Gaza

Preşedintele american Donald Trump îl primeşte Luni pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, la scurt timp după ce a promis un „acord” privind Gaza şi a spus că nu va permite Israelului să anexeze Cisiordania ocupată, relatează AFP, potrivit News.ro.
„Avem o şansă reală de a realiza ceva măreţ în Orientul Mijlociu. Toată lumea este pregătită pentru ceva special, o premieră. Vom reuşi”, a scris Duminică preşedintele american pe platforma sa Truth Social.
Aceasta va fi a patra întîlnire dintre cei doi lideri de la învestirea republicanului, la 20 Ianuarie.
În nouă luni, Donald Trump nu a contestat niciodată sprijinul acordat Israelului, dar ideile sale pentru a pune capăt conflictului declanșat la 7 Octombrie 2023 de atacul fără precedent al Hamas au variat foarte mult şi nu au fost întotdeauna în concordanță cu cele ale oaspetelui său.
În ceea ce îl priveşte pe premierul israelian, acesta continuă să ţină un discurs belicos, dar este izolat pe plan internaţional şi se confruntă în Israel cu manifestaţii în favoarea unui armistiţiu care să permită eliberarea ostaticilor.
Experţii subliniază că el nu îşi poate permite să-şi învrăjbească singurul său aliat important.
Ultima propunere americană, pe care liderul republican a prezentat-o deja telefonic lui Benjamin Netanyahu şi personal mai multor lideri musulmani, promite să aducă pacea în teritoriul palestinian, distrus după aproape doi ani de ofensive israeliene sîngeroase.
„Cred că avem un acord”, a asigurat Vineri Donald Trump. „Va fi un acord care va aduce înapoi ostaticii. Va fi un acord care va pune capăt războiului”, a promis preşedintele american la Casa Albă.
Aproape în acelaşi timp, premierul israelian a ţinut un discurs foarte agresiv la ONU, promiţînd că va „termina treaba” împotriva Hamas.
Potrivit unei surse diplomatice, planul american prevede un armistiţiu permanent în Gaza, eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi în teritoriul palestinian, retragerea israeliană şi o viitoare guvernare a Gazei fără Hamas.
Potrivit presei britanice, fostul prim-ministru Tony Blair ar putea juca un rol important în cadrul unei viitoare autorităţi de tranziţie în Gaza.
„Netanyahu preferă în mod clar să continue războiul, dar nu este imposibil ca Trump să-l convingă să renunţe”, consideră Natan Sachs, expert la Middle East Institute din Washington.
Cu condiţia însă ca Washingtonul să „apere în mod disciplinat şi continuu o viziune foarte clară”, ceea ce reprezintă „o adevărată provocare” pentru preşedintele american, foarte fluctuant în abordările sale geopolitice, notează cercetătorul.
Republicanul în vîrstă de 79 de ani „are reputaţia de a fi influenţat de ultima persoană cu care a vorbit, mai ales dacă este cineva persuasiv, iar Netanyahu este foarte bun la a-l convinge pe Trump”, aminteşte expertul.
Cînd a venit în Iulie la Casa Albă, premierul israelian l-a încîntat pe preşedintele american anunţînd că l-a nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace.
Problema Cisiordaniei ocupate va fi, de asemenea, în centrul atenției Luni.
„Nu voi permite Israelului să anexeze Cisiordania. Nu, nu voi permite acest lucru. Nu se va întîmpla”, a declarat Donald Trump joi.
Implicaţiile pentru premierul israelian sunt complexe, notează Natan Sachs.
Extrema dreaptă, care face parte din Guvernul israelian, exercită presiuni pentru anexarea acestui teritoriu palestinian, ca răspuns la ţările care au recunoscut statul Palestina.
Presiunea exercitată de Donald Trump ar putea complica poziţia lui Benjamin Netanyahu în cadrul coaliţiei sale guvernamentale. Acest veto categoric al preşedintelui american, foarte popular în rîndul dreptei israeliene, ar putea, potrivit expertului, să-i ofere şi o „ieşire” în faţa acestor cereri de anexare.












