Trump a decis: Va cere pedeapsa cu moartea pentru violatori, ucigaşi şi monştri
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat, Marţi, că va cere Departamentului Justiţiei să "urmărească viguros" aplicarea pedepsei pentru a-i apăra pe americani de "violatori violenţi, ucigaşi şi monştri", după ce va fi învestit, pe 20 Ianuarie, relatează Reuters.
"Imediat ce voi fi inaugurat, voi dispune ca Departamentul Justiţiei să urmărească viguros pedeapsa cu moartea pentru a proteja familiile şi pe copiii americani de violatori violenţi, ucigaşi şi monştri", a asigurat Trump pe platforma sa de social media Truth Social.
Această luare de poziţie vine ca un răspuns la anunţul de Luni al preşedintelui în exerciţiu Joe Biden, care a comutat în închisoare pe viaţă pedepsele capitale împotriva a 37 de condamnaţi.
În primul său mandat (2017-2021), Trump a relansat execuţiile la nivel federal, după o pauză de aproape 20 de ani. Cînd şi-a preluat mandatul, în Ianuarie 2021, Biden le-a suspendat.
Spre deosebire de ordinele executive, clemenţele prezidenţiale nu pot fi anulate de succesorul unui şef de stat, dar este posibil ca, în viitoare cazuri, pedeapsa capitală să fie urmărită mai agresiv, scrie Reuters. Echipa de tranziţie a lui Trump a denunţat, Luni, decizia lui Biden de anulare a execuţiilor.