TREI ZODII CARE SE INDRAGOSTESC TOAMNA ACEASTA

Norocul în dragoste e de partea lor, reuşind să îşi găsească, în sfîrşit, fericirea, dar şi liniştea sufletească. Vor întîlni acea persoană la care au visat dintotdeauna şi care le pune inima pe jar din prima clipă. Doar trei zodii au, însă, parte de acest favor din partea astrelor.
Gemeni
Toamna aceasta anunţă schimbări majore pentru cei născuţi în zodia Gemeni, iar viaţa lor sentimentală va deveni tumultoasă. Astrele configurează condiţiile necesare întîlnirii partenerului visat. Devin conştienţi de calităţile pe care le au, vor emana energie pozitivă şi vor reuşi să ajungă în centrul atenţiei de fiecare dată cînd ies în lume. Relaţia care apare la orizont le va oferi senzaţii tari, intense, adică exact ceea ce îşi doresc. În acelaşi timp, aceasta are perspective de durată, nefiind exclusă chiar o căsătorie în viitorul apropiat.
Săgetător
Nativii acestei zodii au cam zburdat din floare în floare în ultimii ani, dar simt în sfîrşit nevoia de stabilitate, de o relaţie matură. Iar marea dragoste se află la o aruncătură de băţ, nu trebuie decît să deschidă braţele şi să o primească în viaţa lor. Invitaţiile vor curge, iar flirturile de la care nu aveau nicio aşteptare se concretizează în urma unui banal telefon. Compatibilitatea cu persoana întîlnită va deveni incontestabilă, iar chimia pe care o vor resimţi va fi evidentă pentru toţi cei care se află în preajma lor.
Vărsător
De influenţa benefică a astrelor se vor bucura şi Vărsătorii, indiferent daca sînt singuri sau implicaţi deja într-o relaţie de durată. Configuraţia astrală ce urmează să se contureze începînd cu luna octombrie îndeamnă către stabilitate şi maturitate. Rezultatul? Relaţiile noi se pot consolida, în timp ce relaţiile vechi îşi pot croi drum către altar. Inclusiv Vărsătorii care se apropie de aniversarea nunţii de aur pot resimţi o schimbare a atmosferei în interiorul cuplului, o revenire la viaţa idilică de la începutul relaţiei.
Sursa: rtv.net












