Tot prin referendum va alipi Rusia Insula Serpilor?
Într-un scrutin pe bune, rușii i-ar cîștiga pe moldoveni fără probleme
Mihai CONȚIU
După Al Doilea Război Mondial, nimeni nu-și imagina că va fi cu putință să mai apară vreun lider politic la fel de scelerat ca și Hitler. După circa 100 de ani, însă, a apărut Vladimir Putin. La fel ca și Hitler, Putin este suficient de dezaxat încît să provoace un cataclism omenirii cu mult mai devastator decît cel declanșat de Hitler. Adolf Hitler nu avea încă focoase nucleare pe care, fără îndoială, le-ar fi utilizat, Putin are și nu-i exclus să recurgă la ele.
Vineri, 30 Septembrie, într-un discurs absolut halucinant de amenințător, Putin a decretat că patru provincii ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – au devenit parte a teritoriului Rusiei. Împreună cu liderii ruși ai acelor provincii, au fost semnate ''tratatele'' de alipire a lor la Federaţia Rusă, iar Putin a cerut Ucrainei ''să înceteze imediat ostilităţile'' şi să revină la ”masa tratativelor”. ''Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele'', a promis liderul de la Kremlin, acuzînd Occidentul că duce un ''război hibrid'' împotriva Rusiei.
Într-un stil halucinant, de tip leninist-stalinist, Putin a mai declarat: ”Occidentul caută noi oportunități pentru a ne lovi și a visat întotdeauna să împartă statul nostru în state mai mici care se vor lupta unul împotriva celuilalt”. ”Ei (occidentalii; n. aut.) nu vor să ne vadă o societate liberă. Vor să ne vadă ca pe o mulțime de sclavi. (...) Doar ne iau drept proști. Rusia este o țară grozavă și este o civilizație grozavă și nu va continua să trăiască sub aceste reguli false.” ”Distrugerea acestei hegemonii occidentale este ireversibilă, lumea nu va mai fi niciodată la fel”. ”Suntem chemați de această istorie, de credința noastră să luptăm pentru Rusia istorică. Pentru marea Rusie istorică, pentru viitoarele generații, pentru copiii și nepoții noștri, trebuie să-i protejăm de aceste experimente care au avut ca scop să le rupă sufletul și conștiința”. ”Luptăm pentru cultura noastră, pentru limba noastră”.
V-am oferit doar aceste scurte extrase din discursul amenințător, pînă la demență, al lui Putin ca să înțelegeți că acest individ înfricoșător va merge pînă la capăt, adică pînă în momentul în care va crea un pretext să declanșeze arsenalul nuclear rusesc. Practic, prin aceste anexări și discursul rostit, Putin pare să ”oficializeze” declanșarea celui de-Al Treilea Mare Război Mondial!
Pe zi ce trece, mulți ruși constată că acest război declanșat împotriva Ucrainei este războiul personal al lui Putin și al camarilei lui oligarhice. Pe Putin, nu Occidentul îl va elimina, ci tot rușii lui, acei ruși care înțeleg că liderul lor, în megalomania lui, va provoca dezintegrarea actualei Federații Ruse. Cît vor mai suporta celelalte mai mici sau mai mari republici ori minorități naționale să-și trimită oamenii să moară pentru Putin? Practic, prin mobilizările ordonate, Putin a declanșat și un genocid etnic.
După cum el însuși a declarat anterior, Putin neagă dreptul Ucrainei la autodeterminare, considerînd-o un Stat artificial creat de Rusia, dar care este tot rusesc. Simulacrele de referendumuri și alipirea la Rusia a celor patru provincii ucrainene au constituit un pretext pentru viitoare și neașteptate ofensive ale Armatei lui Putin. Deși alipite ”oficial” la Rusia, Armata lui Putin nu stăpînește în întregime aceste regiuni. Prin oficializarea anexărilor, Putin crede că este îndreptățit ”să-și apere teritoriile rusești”, recurgînd la orice mijloace. În disperare de cauză, dar și pentru că nu va admite niciodată să fie înfrînt, Putin poate ordona înscenarea unor provocări nucleare ”din partea ucrainenilor”, dar nu numai, ca să aibă un pretext pentru a recurge la o intervenție nucleară. ''Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele'', a spus Putin!
Deja, Sîmbătă, 1 Octombrie, liderul cecen Ramzan Kadîrov a cerut Armatei ruse să folosească ”arme nucleare de mică putere” în Ucraina, în contextul în care trupele ruse se află în dificultate în chiar provinciile ucrainene anexate.
Șantajul nuclear al lui Putin vizează, în perspectivă, cucerirea integrală a Ucrainei ”în legitimă apărare”, pentru că nu a revenit la ”masa tratativelor”, dar și o incursiune militară de ocupație cel puțin pînă în Transnistria separatistă. Din cîte observăm, planul lui Putin pentru Republica Moldova nu este unul de cucerire militară, ci unul ”pe cale democratică”. Protestele maraton finanțate de Ilan Șor, la care participă și comuniștii, socialiștii și restul partidelor și organizațiilor moldovenești rusofile, au și ele un rost în acest sens.
Oricît de mult vrea Occidentul să ajute Republica Moldova – financiar, logistic militar defensiv, civic etc. –, tocmai instrumentele democratice occidentale riscă să arunce Țara în componența Rusiei, tot printr-un referendum. Aici vorbim chiar și de un referendum desfășurat chiar și după alegerile parlamentare în termen, timp suficient cît Șor, socialiștii și comuniștii vor fi pregătiți să preia Puterea cu o majoritate confortabilă de voturi. Asta, dacă va mai exista Putin!
Chiar și acum, în mod provocator, să nu ne mirăm dacă, la un moment dat, la unison, protestatarii din centrul Chișinăului, liderii din Orhei, Bălți, Găgăuzia și Transnistria, îi vor cere ”oficial” lui Putin să intervină și să apere minoritatea rusă din Republica Moldova, pentru că este ”grav, periculos discriminată” de către guvernanți la ordinul Occidentului! Asta, dacă va mai exista Putin!
”Distrugerea acestei hegemonii occidentale este ireversibilă, lumea nu va mai fi niciodată la fel”, a tunat Putin! În consecință, Putin se va simți obligat să contracareze și ”hegemonia occidentală” din Republica Moldova. Cînd Putin spune că ”luptă pentru Rusia istorică”, el sugerează că și Moldova ar face parte din această Rusie. Asta, dacă va mai exista Putin!
Dacă nu ar fi vorba despre spusele unui tiran ucigaș, ne-am prăpădi de rîs dacă am auzi pe cineva spunînd că ”Rusia este o țară grozavă și este o civilizație grozavă”!
Moldovenii proruși care-și vor Țara acaparată de Rusia chiar îl cred pe Putin cînd spune: ”Occidentul caută noi oportunități pentru a ne lovi și a visat întotdeauna să împartă statul nostru în state mai mici care se vor lupta unul împotriva celuilalt”. Nici unuia nu-i trece prin minte că chiar Putin, acum, prin acest război, provoacă împărțirea Rusiei în state mai mici, care se vor lupta între ele, iar Occidentului chiar că nu i-ar păsa, n-ar avea motive să intervină.
Cu sadism, Putin acuză Occidentul că duce un ''război hibrid'' împotriva Rusiei pe teritoriul Ucrainei, de parcă Occidentul a invadat militar Ucraina, nu Rusia. În sadismul și megalomania lui efectiv de natură clinică, Putin este incapabil să priceapă că și el poate avea soarta pe care au avut-o toți dictatorii lumii asemănători lui, fie că este vorba despre Hitler, fie Saddam Hussein, Muammar Gaddafi, Rafael Trujillo, Ceaușescu etc. În realitate, toți dețineau Puterea absolută, erau invincibili, dar realitatea lor s-a dovedit a fi doar o aparență. Așa cum sugeram mai sus, doar rușii sunt cei care pot demonstra că realitatea Puterii lui Putin este doar o aparență.
În final, știind cît de importantă este pentru Putin dominația asupra Insulei Șerpilor, ne întrebăm: Oare și acolo va iniția un referendum pentru alipirea ei la Federația Rusă? Asta, dacă va mai exista Putin!