TOP 10 CELE MAI BUNE COMPANII ALE ANULUI 2013 DIN MOLDOVA
Compania Mary Kay Moldova s-a clasat pe primul loc în Top 10 cele mai bune companii pentru care să lucrezi în anul 2013. Topul este realizat anual de către compania „Axa Management Consulting”. Vitalie Popa, vicedirectorul Axa Management Consulting, a comunicat în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest an, locurile 2 şi 3 au fost ocupate de compania Coca Cola Îmbuteliere Chişinău şi de biroul de avocaţi Ţurcan-Cazac. Pe locul 4 s-a clasat Moldcell, iar locurile 5 şi 6 sînt ocupate de JT International Luxembourg şi de Petrom Moldova. Locul 7 revine companiei Orbico MA, iar locul 8 de Red Union Fenosa. Pe locul 9 s-a clasat ProCredit Bank, iar locul 10 de Eximbank Gruppo Veneto-Banca. Prezentă la eveniment, Lucia Cobuleanu, Coordonator pe competenţe la Coca Cola Chişinău, a spus că întreprinderea pe care o reprezintă s-a clasat de fiecare dată în topul celor mai bune 10 companii. „În acest an am înregistrat cel mai bun rezultat”, a remarcat Lucia Cobuleanu. Managerul Petrom Moldova, Tatiana Cartoflea, a spus că a participat pentru prima dată la concurs şi a intrat în clasament. Pînă a ajunge la îndeplinirea chestionarelor propuse de organizator, compania a distribuit 4 chestionare interne prin intermediul cărora au fost evaluate cunoştinţele angajaţilor. „Astfel de sondaje îţi oferă un stimul pentru a creşte profesional, a spus Tatiana Cartoflea. Clasamentul a fost realizat al cincilea an consecutiv. La concurs au participat peste 730 de manageri din 37 de companii din Republica Moldova. (IPN)