TĂNASE: HOTĂRÎREA CC PRIVIND LIMBA DE STAT NU POATE FI IGNORATĂ DE NICI O AUTORITATE

Limba oficială, definită în hotărîrea Curţii Constituţionale (CC) şi în actele constituţionale, este limba română. Hotărîrea are efect de lege şi nu poate fi ignorată de nicio autoritate din Republica Moldova. Declaraţia aparţine preşedintelui CC, Alexandru Tănase, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune Moldova1. Alexandru Tănase a menţionat că cei care vor să organizeze un referendum pentru a afla părerea cetăţenilor Republicii Moldova vizavi de decizia Curţii privind limba de stat, trebuie să ştie că problemele ştiinţifice nu pot fi supuse votului politic sau plebiscitului în general. „Vreau să fiu foarte explicit, hotărîrea Curţii Constituţionale produce efect de drept. Hotărîrile de interpretare a Constituţiei au caracter de lege. În sensul acesta nu poate exista nici o posibilitate de a evita hotărîrea Curţii Constituţionale”, a spus Alexandru Tănase. Magistratul a explicat că hotărîrile Curţii Constituţionale, în special, cele de explicare, de interpretare a Constituţiei, nu necesită îndeplinirea condiţiilor de forme pentru a produce efect juridic. Hotărîrile interpretative ale Curţii au caracter de lege, produc efect imediat şi nu pot fi ignorate nici de o autoritate din Republica Moldova. „În cazul de faţă, Parlamentul nu este obligat să opereze modificări. Noi avem în blocul de constituţionalitate două texte care au conţinut diferit. Curtea Constituţională a spus care este textul exact şi acesta urmează a fi aplicat imediat începînd cu ziua pronunţării hotărîrii, fără nici un fel de discuţii”, a subliniat Alexandru Tănase.
Sursa: IPN












