Tinerii turci care își doresc schimbarea vor să emigreze dacă va cîștiga Erdogan

Tineri turci, care aşteptau ”schimbarea” după aceste alegeri prezidenţiale, se gîndesc să emigreze, în contextul în care Preşedintele în exerciţiu, Recep Tayyip Erdogan, este considerat favorit în turul doi, Duminică, relatează AFP, scrie news.ro  

Hasibe Kayaroglu spera ca aceste alegeri prezidenţiale să însemne ”schimbarea”, însă ea declară că se gîndeşte mai mult ca niciodată să emigreze.

”Tinerii nu mai au speranţă. În fiecare seară, singurul lucru despre care vorbim cu colocatarul meu este cum să plecăm”, declară această studentă în inginerie la Ankara.

Alţi cinci tineri locuitori din Istanbul şi Ankara, intervievaţi între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, au declarat, pentru AFP, că vor să părăsească Turcia şi îi reproşează lui Erdogan, aflat la putere din 2003, o degradare a economiei şi libertăţilor.

Multe mărturii sunt publicate pe reţele de socializare.

”Trăim într-o ţară frumoasă, dar nu e condusă bine, iar asta se înrăutăţeşte. Din acest motiv, mulţi tineri pleacă în străinătate”, apreciază Emre Yörük, pe care fratele său mai mare îl îndeamnă să emigreze, aşa cum fac în fiecare an zeci de mii de tineri turci.

Într-o anchetă a Fundaţiei Konrad-Adenauer, publicată la începutul lui 2022, 72,9 % dintre turcii cu vîrste cuprinse între 18 şi 25 de ani declarau că voiau să trăiască în străinătate, dacă li se oferă o oportunitate.

”Acest număr este mare inclusiv în rîndul tinerilor care susţin AKP sau MHP”, partidul islamo-conservator al Preşedintelui turc în exerciţiu şi formaţiunea ultranaţionalistă cu care s-a aliat, subliniază Demet Lüküslü, un sociolog specializat în tineret de la Universitatea Yeditepe din Istanbul.

”Tinerii se plîng de situaţia economică, dar şi de o atmosferă care-i face să se simtă rău şi asupra căreia estimează că n-au nici un control”, subliniază ea.

”FEMEI IRANIENE”

Potrivit unor sondaje realizate înaintea primului tur, social-democratul Kemal Kiliçdaroglu, opozantul numărul unu, era candidatul preferat al tinerilor turci, mai puţin conservatori decît părinţii lor.

Însă liderul Partidului Republican al Poporului (CHP) a obţinut doar 44,9% dintre voturile exprimate în primul tur, iar Erdogan 49,5%.

Ezgi, în vîrstă de 26 de ani, şi-a ”pierdut orice speranţă” ca Kemal Kiliçdaroglu să triumfe şi se va duce la vot în turul doi, Duminică, doar ”din datorie”.

”Dacă Erdogan cîştigă, eu voi pleca din Turcia”, declară ea.

Această locuitoare din Istanbul, care preferă să nu-şi spună numele, este îngrijorată de alegerea, sub eticheta AKP, a patru deputaţi din cadrul grupării islamiste radicale Hüda-Par, în alegerile legislative organizate în paralel cu primul tur ale alegerilor prezidenţiale şi în care actuala majoritate a obţinut o victorie.

”Îmi iubesc profund ţara, dar nu vreau să ajung ca femeile iraniene”, îşi exprimă dezolarea tînăra, angajată în marketing, care vrea să emigreze în Olanda împreună cu sora sa mai mare.

”REVENIŢI”

Tema emigraţiei şi ”exodului creierelor” nu a apărut în campania electorală – dominată de o săptămînă de problema expulzării celor 3,7 milioane de refugiaţi care trăiesc pe teritoriul turc.

”Îi privim cu milă pe cei care bat la uşa altor ţări numai pentru a avea o maşină mai frumoasă sau un telefon mai bun”, denunţa în Toamnă Erdogan, tunînd împotriva ”capriciilor de dispreţuit” ale unei părţi a tineretului turc.

Kemal Kiliçdaroglu s-a adresat recent tinerilor care au luat drumul străinătăţii.

”Reveniţi, tineri. Această ţară are nevoie de voi”, declara el la începutul lui Mai pe Twitter, răspunzînd unei înregistrări video a aproximativ zece absolvenţi ai prestigioase Universităţi Bogaziçi din Istanbul, care se angajau să revină în Turcia, dacă le-o cere.

Ömer Altan, unul dintre ei, speră în continuare la o victorie a lui Kemal Kiliçdaroglu Duminică.

”Se va bate cu colţii şi cu ghearele”, apreciază acest student turc, care termină un master în inginerie electronică la o politehnică în Danemarca.

”Tot mai mulţi tineri şi mai puţin tineri vor să plece în străinătate”, deplînge el, denunţînd ”inegalităţile şi corupţia” care subminează, în opinia sa, Turcia.

Acest student, în vîrstă de 25 de ani, intenţionează să se întoarcă în Turcia, indiferent de rezultatul turului doi.

”O realegere a lui Erdogan ar putea, la fel de bine, să mă determine să mă întorc, pentru a încerca să ajut la realizarea unor lucruri bune. Pentru că va fi şi mai multă nevoie să se facă bine, dacă cîştigă Erdogan”.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40