La mulţi ani, fără calmante, fetelor!

Autor: Lilia GRUBÎI

Într-un cuplu apropiat familiei mele, pe neprins de veste s-a scăpat răul. El umblă indecis, ea bea calmante, copiii sînt mari şi cu rostul lor, apropiaţii care parcă s-ar părea că trebuie neapărat să ia atitudine n-o fac, de vreme ce se ştie că „datul cu sfaturi” în asemenea situaţii este cea mai periculoasă treabă. Nu te bagi în familie străină! Şi iată aşa stăm şi îi urmărim, în aşteptarea marii împăcări. A soluţiei miraculoase, aducătoare de final fericit. Dar lămurirea lucrurilor întîrzie, ba mai rău, situaţia se îngroaşă cu circumstanţe care deseori par străine unui comportament inteligent, civilizat şi onest.

Fiecare femeie în viaţa asta are parte de o perioadă a ei, legată de calmante, crize nervoase, cereri de divorţ sau, şi mai straşnic, acte de violenţă. Cînd zic violenţă, văd fenomenul sub mai multe forme, nu neapărat bătaie. Mai fiecare femeie are nevoie în asemenea cazuri de remediul său individual, care îi face bine numai ei. Şi numai cele păţite ştiu bine că leacul cel mai potrivit este timpul. Din păcate, nu pot prezenta aici un raport referitor la faptul cum am sunat eu la numărul de telefon afişat pe ecranul televizorului, după derularea unui spot social în susţinerea drepturilor femeii (cel cu tipa care nu poate mînca prăjituri, nu poate învăţa şi nu se machiază (boieşte) pentru că nu-i permite bărbatu-său. Dar recunosc că am telefonat. Din interes profesional şi dat fiind faptul că o bună bucată de vreme am băut şi eu calmante, bocind nopţile în pernă. Aşa cum pe atunci nu erau reclame de acest fel, chiar am fost curioasă să văd ce li se recomandă acum nevestelor cu probleme.

Ori că din diferite motive linia a fost lichidată, ori că a expirat termenul proiectului cu pricina, dar firul opus a fost mut la solicitarea mea. Dar gîndurile au rămas. Ce le poate oare spune specialistul de pe numărul respectiv femeilor care au ajuns în situaţia de li se pare că viaţa nu mai are sens şi nimic nu mai bucură? Există oare vindecare pentru o soartă grav accidentată?

Cu cît e mai mare cifra indicată în paşaport, cu atît mai mult înţelegi şi te convingi de ireversibilitatea unor fenomene. Potlogari şi ticăloşi au fost, sînt şi vor fi în toate vremurile, or numai fiecare femeie în parte decide dacă rămîne în acest cuplu sau nu. Pe de altă parte, deseori mărgăritarele sînt bine camuflate şi trebuie în primul rînd dorinţă să le poţi descoperi, dar nu să strîngi copiii sub braţ şi să fugi la mama. Azi ştiu precis că se poate de trăit cu un bărbat, dar se poate şi fără. Nu stă viaţa în loc dacă a plecat la alta sau şi-a lăsat copiii fără susţinere. Numai că pentru a conştientiza toate acestea este nevoie de timp. Timpul acela preţios care la momentul X se pare că nu va ajunge niciodată.

Un coleg de-al meu de breaslă, cu o enormă experienţă şi o minte de invidiat, părerile căruia sînt de multe ori axiomatice pentru mine, nu prea ţine la hramul zilei de 8 martie. Domnia sa afirmă că femeia trebuie în fiecare zi iubită şi respectată, nu numai la o săptămînă de la începutul primăverii, deşi toată viaţa noastră se bazează pînă la urmă pe respectarea mofturilor femeii. O fi. Pot oare să nu fiu de acord? Numai că eu mai ştiu şi despre calmante cu perne ude de lacrimi. Şi despre timpul obligatoriu necesar în asemenea situaţii. De aceea ar fi o ipocrizie să le doresc femeilor în ajunul zilei de 8 martie fleacuri de tipul „fericire feminină (cine oare a inventat prostia asta, cum poate fi diferită fericirea femeii de cea bărbatului?), dragoste şi iubire presărată cu petale de flori”. Toate pot ceda la un moment dat, iar fiecare femeie are în viaţă nevoie de timpul său. Ca să înţeleagă cine, ce şi de ce-i trebuie, cum este mai bine şi mai corect. Timpul le pune pe toate la locurile lor şi atunci nevoia de calmante dispare de la sine. Iată acest timp îl doresc eu tuturor femeilor, nu numai azi, în ajunul zilei noastre, ci pe parcursul întregului an.