Teroriștii Hamas acuză o "înscenare nereuşită" a Armatei israeliene într-un spital din Gaza

Ministerul Sănătăţii al Hamas a denunţat, Marţi, o "înscenare nereuşită" după ce Armata israeliană a declarat că are "dovezi" care arată că luptătorii Hamas au ţinut ostatici într-un spital pentru copii din Gaza, transmite AFP.

Luni, purtătorul de cuvînt al Armatei israeliene, Daniel Hagari, a apărut într-un videoclip în care susţinea că se află în spitalul de pediatrie al-Rantisi din oraşul Gaza, unde Armata israeliană a adunat, potrivit acestuia, "indicii" precum un biberon sau o bucată de sfoară aflată în apropierea unui scaun.

El a arătat, de asemenea, o foaie pe un perete, prezentată ca un program al "temnicerilor" ostaticilor.

"Nu există nici măcar o dovadă" în acest videoclip, răspunde Ministerul Sănătăţii din Gaza, este o "înscenare nereuşită". "Ocupantul crede că prezenţa scutecelor într-un spital de copii este o dovadă excepţională, îşi bate joc de lume".

Israelul bombardează fără încetare Fîşia Gaza şi desfăşoară o operaţiune la sol din 27 Octombrie, cu scopul de a "anihila" mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere pe teritoriul palestinian asediat, provocînd peste 11.300 de morţi, dintre care două treimi sunt reprezentate de femei şi copii, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas.

În plus, peste 1,5 milioane de locuitori din Gaza au fost forţaţi să se deplaseze în conformitate cu ordinele de evacuare ale Armatei. Mii dintre ei şi-au găsit refugiu în spitale în jurul cărora tancurile israeliene îşi întăresc acum strînsoarea.

Spitalul Al-Rantisi, evacuat "sub ameninţarea armelor", este acum gol.

Armata israeliană spune că a descoperit "infrastructura Hamas în subsolul" acestui spital pentru copii din oraşul Gaza, conform declaraţiilor lui Daniel Hagari, care s-a filmat la faţa locului.

"Acest subsol apare în planurile iniţiale ale spitalului ca un loc de depozitare, iar persoanele strămutate şi-au găsit refugiu acolo pentru a scăpa de bombardamente”, răspunde Hamas. Iar dacă servea luptătorilor Hamas, "de ce nu au arestat nici un luptător?", se întreabă în comunicatul de presă guvernul Hamas. 

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40