Tedros Adhanom Ghebreyesus a fost reales, pentru un al doilea mandat, la conducerea OMS

Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, primul african în fruntea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a fost reales, Marţi, pentru un al doilea mandat, cu durata de cinci ani, a anunţat preşedintele Adunării Mondiale a Sănătăţii, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Rezultatul votului secret, anunţat de Ahmed Robleh Abdilleh, ministrul Sănătăţii din Djibouti, a fost considerat mai degrabă o formalitate întrucît Tedros era singurul candidat la această funcţie.

Ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach, a scris Marţi pe Twitter: ”Tocmai ce a fost reales ca director general al OMS: Dr. Tedros. 155/160 voturi, rezultate uimitoare. Felicitări, le merită din plin”, potrivit Reuters.

Specialist în paludism, licenţiat în imunologie şi doctor în sănătate comunitară, dr. Tedros, în vîrstă de 57 de ani, a fost ministru al Sănătăţii şi şef al diplomaţiei în Etiopia.

A devenit cunoscut în lumea întreagă în contextul lupei împotriva pandemiei de COVID-19, care rămîne una dintre principalele sale preocupări.

Directorul OMS a fost marcat de copilăria petrecută mare parte în timp de război, dar şi de conflictele din Ucraina, Yemen, Siria şi Etiopia, din perioada primului său mandat.

”Mai mult decît pandemiile, războiul subminează şi distruge fundaţiile pe care se bazează societăţile odinioară stabile”, iar conflictele lasă ”cicatrici psihologice care pot avea nevoie de ani sau de decenii pentru a se închide la loc”, a afirmat recent dr. Tedros, care este de părere că ”pacea este indispensabilă pentru sănătate”, potrivit AFP.