Pamflet

Autor: Valeriu RENIŢĂ

Oleg Vladimirovici s-a prezentat la oficiu mai devreme. Deodată, aruncîndu-şi privirea agitată spre cadranul din aur roz „Ulysse Nardin marine” şi-a dat seama că a sunat ceasul unui nou pas revoluţionar.

Acele ceasornicului elveţian înclinau spre amiază. Oleg Vladimirovici a deschis dulapul albiu, şi-a îmbrăcat tricoul roşu cu chipul întunecat a lui Che Guevara, dar înainte să părăsească biroul şi-a dus cu nehotărîre degetele la frunte, semn că uitase ceva...

Luă loc, netezi cu dosul palmei masa goală, apoi apucă clopoţelul, îl scutură cu gesturi largi şi porunci capului apărut în uşă: „Auzi bine?! Fuga după „satyagraha”!”

În antecameră s-a iscat o scurtă vînzoleală, cineva a întrebat ceva, apoi a precizat pe şoptite… În cinci minute pe masa bossului a apărut o tavă subţire de argint. Cu o mişcare elegantă, asistenta, o şatenă cu ochi sălbatici, a tras şerveţelul alb ca neaua, descoperind vederii lui Oleg Vladimirovici o ploscă transparentă de „Hennessy Black” şi o vază cu fructe. „Ce-i asta?! Luaţi naibii „naturmort-ul ista de-aici! Sînteţi surzi? Într-o oră, chiar mai puţin, intrăm cu tata şi revoluţionarii în piaţă... Am nevoie de „satyagraha”!” Pe faţa şatenei însă nici umbră de nedumerire ori supărare, doar un zîmbet abia schiţat de smerenie: „Dar cum arată ea, bossule?” Oleg Vladimirovici s-a bosumflat. Asistenta se ridică şi o luă fără întîrziere spre birourile consilierilor.

Peste un timp, fata apăru cu două foi capsate A-4 şi şi-a cerut voie să se aşeze. El o privea cu nepăsare: din ziua cînd a fost anunţată revoluţia de catifea, tata (tatăl său) i-a poruncit cu hotărîre să concedieze toate blondele. “Care… ce naiba se întîmplă? De ce nu m-aţi adus pînă acum contul la semnat?” “Nu… că de altceva e vorba… Ea e aici, în documentele de partid” – rosti cu sfială şatena. Oleg Vladimirovici urmări prim geam cum o frunză galbenă, tomnatică se rotea în cercuri largi, dar nu mai cădea, ca un adevărat guvern liberal. Petrecerile de vineri spre sîmbătă cu karaoke rămăseseră doar o amintire dintr-o altă lume, parcă.

“Satyagraha” e tactica luptei nonviolente, - asistenta porni să citească, selectînd şi parafrazînd cu isteţime citatele. – În India, în perioada stăpînirii coloniale…” Scurt şi lămurit! - o întrerupse el. “Păi, să încerc un exemplu… Bunăoară, dacă aţi intenţiona să mă violaţi, fie-mi iertată indecenţa, atunci, conform satyagraha, eu ar trebui să mă opun în aşa fel, încît să nu Vă jignesc cumva…” “Şi asta cum vine? La demonstraţie revoluţionarii n-ar trebui să răcnească la duşmanii noştri, să nu-i zgîrîie pe faţă, să nu arunce cu pietre în ei? Să nu le zică bandiţi, hoţi, gay…- Oleg Vladimirovici o măsură cu privirea…- Oare tata ştie de documentul ista?” Înţelege oare în ce filozofie s-a băgat?

“Aici se vorbeşte de patru angajamente, adică de jurămintele solemne ale adepţilor acestei filosofii”, - continuă asistenta cu ochii în text. - Primul, e să spui doar adevărul… ” “Adică, - concluzionă el cu ochi visători, de parcă ar fi dialogat cu autorul documentului, - să-mi declar toate conturile din Occident?”. “Doi, să propagi doar iubirea şi nonviolenţa…” “Cu alte cuvinte, să iert celui care m-a lăsat fără jumătate din bani…”. “ Trei, să fii castitatea întruchipată…“ “Şi asta cum vine? Arunc bijuteria de la gît şi îmbrac iţarii şi opincile? ” Şi, în fine, - fata lăsă ochii în jos, de parcă nu ar fi desluşit buchiile, - să renunţi la proprietate…“ “Ieşi afară! “ Asistenta se ridică brusc în picioare. “Hai…lasă… A fost involuntar…Dă documentul la mine!”

Un timp a pipăit cu bănuială hîrtia, ignorînd cu desăvîrşire prezenţa fetei. Apoi înşfăcă receptorul şi formă un număr, mormăind sacadat pe sub nas “mah-ma-ta, mah-ma-ta! “La celălalt capăt nu i s-a răspuns şi el continuă să-şi vorbească: ”Cine-ar putea să mă lămurească…Cui naiba i-a venit ideea asta? Uite ce scrie aici: trebuie să ai răbdare pentru toate… Păi, ori blocăm străzile, ori batem mătănii!? Cacealma electorală! Blef-f-f-f! Unde-i clonul moldovenesc al lui Gandy, să-l dau cu nasul în… scrînteala asta! Uite, ce mai scrie aici: abstinenţă…alimentară! Auzi, domnişoară – s-a adresat el şatenei, dar a dat a lehamite din mînă şi a început să-şi scoată tricoul de revoluţionar.

Oleg Vladimirovoci a mai dat ultimul ordin din oficiu pentru acea zi: “Expediază hîrtiile tatei şi cară înapoi naturmort-ul!” Tu-i pătrunjelul mă-sii de revoluţie moale! Moale ca un…