Talibanii declară război împotriva cravatei purtată de bărbaţi

Cravata purtată de bărbaţi simbolizează religia creştină, a declarat Miercuri un înalt responsabil taliban din Afganistan, în opinia căruia aceasta ar trebui interzisă, relatează AFP, informează Agerpres.

"Uneori, cînd merg în spitale sau în alte părţi, un medic musulman afgan ori un inginer poartă cravată", a explicat Mohammad Hashim Shaheed Wror, şeful unui serviciu guvernamental însărcinat cu "ghidarea" afganilor astfel încît să respecte mai fidel principiile islamice.

Simbolistica cravatei "este evidentă în islam", a afirmat acesta, într-o conferinţă de presă retransmisă de Tolo TV.

"Ce este o cravată? Este crucea (creştină). Sharia (legea islamică) vă ordonă să o rupeţi şi să o eliminaţi", a adăugat responsabilul.

Autorităţile talibane nu au impus nici o regulă în ce priveşte modul de a se îmbrăca al bărbaţilor după ce s-au reinstalat la putere, în August 2021. În schimb, femeile trebuie să fie complet acoperite cînd ies din casă.

Oficialii talibani poartă aproape întotdeauna şalvari şi tunică tradiţională – shalwar kameez –, cu o vestă deasupra şi pe cap turban.

Hainele occidentale au devenit mai rare după preluarea puterii de către talibani, dar cămaşa şi cravata continuă să fie purtate în unele profesii.

Şi unele administraţii afgane precedente au încercat să impună populaţiei coduri vestimentare sau cel puţin funcţionarilor.

În deceniul de ocupaţie sovietică de după invazia din 1979, funcţionarii au fost încurajaţi să poarte costum, în locul veşmintelor tradiţionale.

Fostul preşedinte Ashraf Ghani, care a fugit din ţară după revenirea talibanilor la Kabul, în 2021, prefera în ceea ce-l priveşte costumul occidental cînd se afla în străinătate şi veşminte tradiţionale în ţară.

În cursul celor 20 de ani de insurecţie, combatanţii talibani au purtat tot hainele tradiţionale, dar după preluarea puterii forţele armate au fost dotate cu uniforme militare moderne.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40