Cînd a vorbit prima dată: „Ţineam mîna, ruşinat, peste ochi. Graiul ieşea întreg din gura mea“

Geniul poetic al lui Lucian Blaga ascunde şi un secret: filosoful nu a reuşit să vorbească pînă la vîrsta de 4 ani. Micul Lucian îi înţelegea pe cei din jur, însă avea o problemă în a se exprima, deşi nu suferea de nici o boală. Abia la vîrsta de 4 ani a spus primele cuvinte, în faţa mamei sale.

Lucian Blaga, cunoscutul poet şi filosof român, s-a născut pe 9 Mai 1895, în localitatea Lancrăm, din judeţul Alba. El a fost al nouălea copil al familiei unui preot, copilăria petrecîndu-şi-o în satul său natal. Studiile primare le-a susţinut la şcoala germană din Sebeş, după care şi-a continuat studiile la liceul ”Andrei Şaguna” din Braşov, absolvind liceul în 1914, la vîrsta de 19 ani. Liceul a fost o perioadă grea pentru Lucian Blaga, acesta avînd o situaţia financiară precară, odată cu moartea tatălui său din 1908.

După ce a absolvit, în 1917, Facultatea de Teologie din Sibiu şi a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembre 1918, a plecat la Viena unde şi-a continuat studiile universitare. În anul 1920, Lucian Blaga obţine titlul de doctor în filozofie cu teza ”Cultură şi cunoaştere”. În anul 1910, acesta a debutat cu poezia ”Noaptea” în revista ”Românul”, după care au urmat o serie de colaborări cu revistele ”Convorbiri literare”, ”Cuget românesc”, ”Gazeta Transilvaniei”, etc.

Cele mai multe dintre operele lui Lucian Blaga au apărut în revista ”Gîndirea”, apărută în 1921, al cărei membru fondator a şi fost. În 1938, a devenit profesor la Catedra de Filozofia Culturii la Universitatea din Cluj – Napoca, iar în 1951 a fost numit bibliotecar-şef la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj. Opera sa, foarte apreciată atît în ţară, cît şi peste hotare, a fost tradusă în mai multe limbi străine. Lucian Blaga a murit pe 6 Mai 1961 la Cluj-Napoca şi a fost înmormîntat în cimitirul din satul său natal, Lancrăm.

Pînă la vîrsta de 4 ani nu a vorbit

Chiar dacă pentru Lucian Blaga limba română nu a avut nicio taină, puţin ştiu că acesta nu a spus nici un cuvînt pînă la vîrsta de 4 ani. În ”Hronicul şi cîntecul vîrstelor”, însuşi Lucian Blaga spunea: ”Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvîntului. Urmele acele tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire”.

În primii ani din viaţă, marele poet român nu a scos nici un sunet care să semene cu vreun cuvînt, însă niciodată nu s-a pus problema ca acesta să fie mut sau surd, deoarece îi înţelegea pe cei din jur, doar că nu se putea exprima în nici un fel. ”Muţenia mea plutea oarecum în echivoc şi nu îndeplinea chiar în toate privinţele condiţiile unei reale muţenii, căci lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări şi îndemnuri era poate mai vie şi mai înţelegătoare decît la alţi copii, iar urechea mea, ispitită de cei din preajmă, se dovedea totdeauna fără scăderi”, povestea Lucian Blaga în ”Hronicul şi cîntecul vîrstelor”.

Totuşi acesta se apropia de vîrsta de patru ani şi încă nu pronunţase nici un cuvînt, nici măcar ”mama” sau ”tata”. Într-o zi, mama lui, fiind îngrijorată de faptul că fiul ei nu vorbeşte, l-a dus la un doctor. Medicul, un vechi prieten de familie, l-a consultat, ”cercetat ca pe o pasăre”, spunînd că micul Lucian nu are nici o problemă. După aceasta, mama poetului a început să-i explice că este mare şi că trebuie să înceapă să vorbească deoarece va face familia de ruşine, iar copii din sat vor spune că este mut.

A doua zi dimineaţă, după ce a purtat această discuţie cu mama sa, poetul avusese o noapte zbuciumată, astfel că s-a dus la cea care i-a dat viaţă şi a început să vorbească în faţa ei. ”Şi prinsei a vorbi vorbe legate. Ţineam mîna, ruşinat, peste ochi, şi vorbeam. De sub streaşina degetelor şi a palmei cu care mă apăram încă de lumea cuvîntului, graiul ieşea din gura mea întreg, lămurit, picurat ca argintul strecurat. Cuvintele le rosteam aşa cum le culesesem din sat, dialectale, netezite sau roase de-un uz obştesc, dar fără de trunchierile sau stîlcirile pe care oricine le-ar fi aşteptat de la un copil încă nemuncit de nici un exerciţiu al uneltelor comunicative”, a descris Lucian Blaga în ”Hronicul şi cîntecul vîrstelor” momentul în care a început să vorbească. El a avut la început probleme cu pronunţia consoanei ”r”, însă după un an de chin, acesta a reuşit să pronunţe pentru prima dată corect această consoană.

Dănuţ ZUZEAC, Adevărul.ro