Nicolae Roşca

- Cum ai putut, bătrîne Demiurg,

Să faci o lume largă, dar nedreaptă,

Ce se scufundă treaptă după treaptă

În apele natale* ce tot curg?

De ce n-ai sprijinit-o să se scoale

Şi-n secolii pe care Tu i-ai dat

Să meargă pe alături de păcat,

Ferindu-se atent de somîrdoale?

De ce l-ai miruit pe omul trist

Cu sceptru de-mpărat peste popoare,

Ştiind că într-o noapte cu torpoare

Va bate cuie-n inima lui Crist?

Cu harul Tău de mare dramaturg

Ne-ai dăruit podgorii în Eden,

Alături de Monroe şi de Gaugain…

De ce ne-ai dat speranţe, Demiurg?..

Şocant peisaj! Arid, pustiu şi roş ca

Cerul înainte de amurg

În care robul Nicolae Roşca,

Se roagă în genunchi la Demiurg…

- Revino printre noi să ni te-asemeni

Şi, împărţind cu toţi aceeaşi lastră,

Dreptatea Ta să fie şi a noastră -

Aceeaşi pentru zei şi pentru oameni!..

Cum sta îngenuncheat ca un expus                             

Un glas de om îl căută de Sus:

- Nedreaptă-i lumea? Lumea suntem noi

Şi nu o va schimba niciun chirurg

Zadarnic îl implori pe Demiurg -

El v-a zidit-o... Îndreptaţi-o voi!

*Sumus mundo – Lumea suntem noi (lat.)

*Natale – aici, apele naşterii.