Sub lupa FBI: O femeie de origine ucraineana a patruns la resedinta lui Trump de la Mar-a-Lago, pretinzind ca este membra a familiei Rothschild

Un al doilea cetăţean străin este investigat de autorităţile americane pentru că a avut acces la Mar-a-Lago, resortul lui Donald Trump din Florida, vizat de o anchetă FBI privind documente clasificate, sporind temerile cu privire la breşele de securitate atît în ​​timpul, cît şi după încheierea mandatului său la Casa Albă, relatează The Guardian.

Potrivit unei investigaţii a Organized Crime & Corruption Reporting Project (OCCRP), o femeie ucraineană, care se declară ca fiind membru al dinastiei de bancheri Rothschild, este cercetată, după ce s-a infiltrat în clubul membrilor privaţi.

Inna Iaşcişin, în vîrstă de 33 de ani, ar fi minţit că este o moştenitoare a familiei Rothschild, ajungînd să discute cu Trump, cu senatorul american Lindsey Graham din Carolina de Sud şi cu alţii, la Mar-a-Lago.

OCCRP, împreună cu Pittsburgh Gazette, au relatat că Iaşcişin a demonstrat „uşurinţa cu care cineva cu o identitate falsă” ar putea evita dispozitivul de securitate al clubului lui Trump.

La începutul acestei luni, FBI a obţinut un mandat de percheziţie în Mar-a-Lago, ca parte a unei anchete penale privind deţinerea neautorizată de documente secrete guvernamentale de către Trump şi colaboratorii săi, care nu au returnat documentele în cauză, în pofida solicitărilor repetate.

Inna Iaşcişin – fiica unui şofer de camion din Illinois – a susţinut că este moştenitoare Rothschild, inclusiv în timp ce deţinea o funcţie de preşedinte al United Hearts of Mercy, fondată de oligarhul rus Valery Tarasenko, în 2015,  în Canada.

OCCRP şi Post-Gazette au raportat că atît biroul FBI din Miami, cît şi Poliţia provincială Sûreté du Québec din Canada au lansat investigaţii în cazul ei.

Informaţiile referitoare la investigaţia asupra lui Iaşcişin vin la trei ani după ce un cetăţean chinez a abordat un agent al Secret Service la Mar-a-Lago şi a pretins că este un membru al clubului care dorea să folosească piscina. După ce a trecut de punctul de control, Yujing Zhang i-a spus unei recepţionere că se afla acolo pentru a participa la un eveniment organizat de United Nations Chinese American Association.

Dar un astfel de eveniment nu se afla pe agendă, iar agenţii au descoperit ulterior că avea două paşapoarte chinezeşti, 8.000 de dolari în numerar, patru telefoane mobile, un laptop, un hard disk extern, o unitate de memorie care conţinea malware pentru computer, dar nu şi costum de baie.

De asemenea, a susţinut că vorbeşte prost engleza, deşi agenţii au mărturisit mai tîrziu că Zhang vorbea şi citea bine în limba engleză.

Zhang a fost acuzată că a făcut declaraţii false agenţilor federali şi că a pătruns ilegal într-o zonă restricţionată. Mai tîrziu, Zhang a primit o pedeapsă de opt luni de închisoare şi a fost deportată în China.