SUA neaga ca negociaza cu Rusia reducerea trupelor americane in Europa de Est

Departamentul de Stat al SUA a negat că are în vedere reducerea trupelor americane în Europa de Est pentru a facilita discuţiile de săptămîna viitoare cu Rusia privind criza de la graniţa cu Ucraina, transmite EFE, potrivit agerpres.  

„Am văzut informaţii care sugerează că această Administraţie are în vedere retragerea de trupe americane din Europa de Est pentru a se pregăti pentru aceste discuţii. Vreau să fie foarte clar că acest lucru nu este adevărat”, a explicat adjuncta sub-secretară de stat Wendy Sherman într-o discuţie cu jurnaliştii.

Wendy Sherman a negat astfel o ştire difuzată de reţeaua NBC, conform căreia Executivul SUA se pregăteşte să reducă prezenţa trupelor sale în Europa de Est.

Sherman, care săptămîna viitoare va participa la întîlnirile pe care SUA şi NATO le vor avea cu Moscova, a subliniat că dacă Rusia invadează Ucraina, SUA şi Alianţa Nord-Atlantică „vor întări flancul în Europa de Est”.

A precizat, de asemenea, că în ultimii şapte ani SUA au oferit Guvernului Ucrainei asistenţă militară în valoare de 2.500 de milioane de dolari şi a dat asigurări că se pregătesc să majoreze această sumă.

„Dacă Rusia invadează Ucraina, vom oferi mai mult echipament defensiv Ucrainei, dar vreau să precizez că asistenţa va fi pentru a ajuta Ucraina să se apere”, a spus Sherman.

În ultimele săptămîni, a avut loc o escaladare a tensiunilor din cauza temerilor privind un posibil atac rusesc asupra Ucrainei care, potrivit surselor ucrainene şi americane, ar putea avea loc la începutul acestui an.

Rusia a negat că se pregăteşte pentru o ofensivă şi a spus că Occidentul acordă o atenţie excesivă mişcărilor de trupe de pe teritoriul propriu.

Luni, la Geneva, va avea loc o discuţie bilaterală pe teme de securitate între Wendy Sherman şi adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov.

Pe 12 Ianuarie va avea loc la Bruxelles Consiliul NATO-Rusia, iar pe 13 Ianuarie va avea loc la Viena o altă întîlnire, sub egida OSCE.

Este de aşteptat ca aceste discuţii să se concentreze pe subiectul garanţiilor de securitate pe care Moscova le-a cerut în scris de la SUA şi NATO pentru a reduce tensiunea actuală.