SUA, in doliu dupa moartea lui George Bush Sr. Cariera remarcabila a celui de-al 41-lea Presedinte american

Statele Unite sunt în doliu. George Bush Senior, al 41-lea Preşedinte american, a murit la 94 de ani, în locuinţa lui din Houston. Fostul Preşedinte avea o sănătate şubredă de mulţi ani şi recent fusese tratat pentru o infecţie. Încă nu au fost făcute publice detaliile funeraliilor, însă Donald Trump a decretat pentru Miercuri zi de doliu naţional. Trupul fostului Preşedinte va fi depus începînd de Luni la Capitoliu, pentru ca americanii să-i poată aduce un ultim omagiu. Condoleanţele au curs din toată lumea.

Fiul unui senator, George Herbert Walker Bush s-a născut în Milton, Massachussetts, pe 12 Iunie 1924. Politica nu a fost prima lui dragoste. Tînărul absolvent de Yale s-a dedicat mai întîi afacerilor cu petrol şi a devenit milionar pînă să împlinească 40 de ani. Abia apoi s-a dedicat politicii: a fost ales de două ori în Camera Reprezentanţilor din partea Partidului Republican, a fost ambasador al Statelor Unite la ONU, trimisul special în China al Preşedintelui Ford şi director CIA. A candidat la alegerile primare împotriva lui Ronald Reagan, dar a pierdut. Intuindu-i calităţile, Reagan l-a luat drept camarad şi Bush a fost vicepreşedintele său.

George H. W. Bush: „Vreau o națiune mai bună şi mai generoasă, ca o mie de lumini pe un cer gigantic, liniştit.”

În 1988, în sfîrşit, a candidat la alegeri şi a cîştigat. Ca Preşedinte, Bush a condus Statele Unite în perioada tulbure a prăbuşirii Uniunii Sovietice şi a trimis trupele americane ca să elibereze Kuweitul invadat de Irak.

George H. W. Bush: „Responsabilitatea de a trimite pe fiul cuiva în calea răului stă pe umerii Preşedintelui, aşa că e cea mai dificilă decizie.”

Pe plan intern, Preşedinţia Bush a fost marcată de criticile privind creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor din campanie.

George H. W. Bush: „Citiţi-mi pe buze. Nu voi aproba noi taxe.”

A plătit pierzînd alegerile în fața democratului Bill Clinton, însă a trăit suficient cît să-şi vadă fiul împlinindu-i visul şi cîştigînd două mandate la cîrma Statelor Unite.

Ca tînăr pilot, George H. W. Bush a luptat în Al Doilea Război Mondial şi a supravieţuit după ce avionul lui a fost doborît deasupra Pacificului. A avut grijă să-şi condimenteze şi anii maturităţii cu adrenalină. A sărit din avion cînd a împlinit 80, 85 şi apoi 90 de ani, dîndu-le un exemplu de energie nu doar seniorilor, ci tuturor americanilor...

George H. W. Bush: „Trimiţi un mesaj în toată lumea că, doar fiindcă eşti un bătrîn, nu trebuie să stai într-un colţ, salinvand. Ieşi afară şi fă ceva. Bucură-te de viaţă.”

În urmă cu şapte luni, fostul Preşedinte participa cu inima frîntă la funeraliile dragii lui soţii, Barbara Bush, pe care a cunoscut-o în liceu şi cu care a fost căsătorit 73 de ani. George H. W Bush lasa în urma cinci copii şi 17 nepoţi.