SUA și Ucraina au demarat inițierea unui acord bilateral de securitate
Ucraina şi Statele Unite "au început să lucreze" la un acord bilateral de securitate, a anunţat Luni preşedintele Volodimir Zelenski, după conversaţia telefonică cu preşedintele Joe Biden, căruia i-a mulţumit pentru noua tranşă de asistenţă, informează AFP, potrivit Agerpres.
În mesajul său zilnic, preşedintele ucrainean a asigurat, de asemenea, că Washingtonul şi Kievul au făcut progrese în problema livrării de rachete americane ATACMS cu rază lungă de acţiune.
În ultimele luni, Ucraina a semnat astfel de "acorduri de securitate" cu mai multe state europene, inclusiv Franţa şi Regatul Unit, care sunt în esenţă promisiuni din partea acestor ţări de a-i oferi în continuare sprijin militar şi financiar pe termen lung pentru a face faţă invaziei ruse.
În cadrul conversaţiei telefonice, Volodimir Zelenski şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul neclintit al preşedintelui Biden faţă de Ucraina. El şi-a exprimat, de asemenea, speranţa acordării unui ajutor "rapid şi puternic", care "va întări capacitatea noastră de apărare aeriană, cu rază lungă de acţiune şi artileria".
Potrivit preşedintelui american, contribuţia de aproape 61 de miliarde de dolari votată Sîmbătă de Camera Reprezentanţilor va răspunde "nevoilor urgente ale Ucrainei, pe cîmpul de luptă" şi în materie de apărare antiaeriană.