SUA AU DAT EXTEMPORAL ROMÂNIEI

Victoria Nuland: „SUA susţin suveranitatea şi integritatea teritorială ale R. Moldova”

Mihai CONŢIU

În zilele de Vineri şi Sîmbătă ale săptămînii trecute, România a fost vizitată de către Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice din cadrul Departamentului de Stat american. Nuland s-a întîlnit cu preşedintele Traian Băsescu, ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Cu puţin timp înainte de debutul întîlnirii lui Traian Băsescu cu asistentul Secretarului de Stat american, în faţa Palatului Cotroceni s-a strîns un grup de manifestanţi care au scandat "Hoţii!", "Jos Băsescu!",  "Marş din Palat, vrem suspendat".

În stilu-i caracteristic, de parcă ar fi vorbit cu Vladimir Voronin, Băsescu a întîmpinat-o astfel pe Victoria Nuland: „Bine aţi revenit în Bucureşti. E o onoare pentru noi. Trebuie să fiţi obosită după zborul prin Europa”, i-a spus acesta, în glumă, lui Nuland, primind însă de la adjunctul lui John Kerry o replică foarte serioasă: „Nu, nu. Sunt plătită să nu fiu obosită, ca şi dumneavoastră”, a răspuns ea. „E o mare plăcere şi pentru noi să discutăm problemele pe care le aveţi...”, a continuat Băsescu, după ce, în mediul politic din România, s-a acreditat ideea că Nuland ar fi venit să contabilizeze problemele României legate de respectarea statului de drept.

Abuzurile din România trec Atlanticul

Cu o zi înaintea vizitei, Joi, 9 Ianuarie, la orele 17.00,Jurnalişti de la Antena3 au lansat o petiţie online (pe siteul www.petitieonline.com ) întitulată „Abuzurile din România trec Oceanul”. Petiţia se adresează autorităţilor din SUA şi sunt informate astfel despre abuzurile comise de Traian Băsescu şi de persoanele puse în funcţii de acesta. Autorii au luat decizia lansării petiţiei profitînd de venirea la Bucureşti a Victoriei Nuland, care este mîna dreaptă a secretarului de stat John Kerry.

Pînă la ora 22.30, se strînseseră deja 78.660 semnături, ceea ce reprezintă un record pentru România. Practic, este vorba despre un vot colosal contra preşedintelui Băsescu. Petiţia, în sine, conţine şi o scrisoare deschisă adresată preşedintelui american Barack Obama şi secretarului de stat John Kerry.

Iată cîteva extrase din aceasta: „Actualul şef al statului, preşedintele Traian Băsescu, exponent al vechiului regim comunist – aşa cum a şi recunoscut de altfel – şi bănuit pe baza unor indicii temeinice de legături cu fosta Securitate, şi-a construit un regim propriu, cu manifestări despotice periculoase. Acest regim, consolidat alarmant în ultimii ani, se bazează pe aservirea totala a instituţiilor de forţă şi utilizarea serviciilor secrete, dar şi a organelor de ordine publica sau chiar a structurilor fiscale pentru hăituirea sau chiar eliminarea adversarilor din viaţa publica ori pentru protejarea abuzivă a propriei clientele politice şi financiare. Mult mai gravă este însă exercitarea unei presiuni sufocante şi a unui control abuziv direct asupra Justiţiei. (...) Li s-au adăugat rînd pe rînd altele, de la Consiliul Superior al Magistraturii pînă la  Curtea Constituţională. Grava încălcare a delimitării constituţionale a puterilor în stat a mers de la suprapunerea grosolană peste atribuţiile Guvernului pînă la atentatele repetate la credibilitatea şi rolul  Parlamentului sau atacurile furibunde la adresa presei, a jurnaliştilor, a dreptului fundamental la opinie şi libera exprimare.”

„Lecţii americane” la Bucureşti

Fără să intrăm în prea multe detalii neinteresante pentru cititorii noştri, amintim doar că, potrivit Mediafax, Victoria Nuland a catalogat drept îngrijorătoare "atacurile" asupra independenţei justiţiei, precum şi "provocările" oricărui partid politic asupra sistemului judiciar, îndemnînd toate partidele politice şi cetăţenii să susţină independenţa justiţiei. SUA doresc o Românie "cît mai puternică posibil, cît mai curată posibil." Declaraţia a fost făcută Sîmbătă, cu prilejul unei întîlniri cu jurnaliştii, la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

Pretextul acestei „inspecţii” l-a constituit şi faptul că s-au împlinit 10 ani de cînd România a devenit membră a NATO.

Rămîne şi nu rămîne deocamdată o enigmă faptul că în agenda oficialului american nu a fost înscrisă şi o întîlnire cu premierul Victor Ponta, care, de altfel, a plecat din ţară într-o vizită la o destinaţie încă necunoscută. Oricum, acesta a fost reprezentat de ministrul de Externe Titus Corlăţean. Absenţa unei întrevederi cu premierul Victor Ponta, precum şi observaţia privind "provocările" oricărui partid politic asupra sistemului judiciar, trădează faptul că SUA vor să se folosească de docilitatea lui Băsescu pînă la finalizarea mandatului prezidenţial al acestuia.

Suntem siguri că aluzia cu "provocările" oricărui partid” îl vizează pe premierul Ponta, care şi-a manifestat îndoiala faţă de dreapta condamnare la închisoare a lui Adrian Năstase, fost prim-ministru al României.

Se ştie că Băsescu tînjeşte de ani buni să fie invitat la Casa Albă, iar Barack Obama îl evită cu eleganţă. Cu toate acestea, administraţia SUA pare că-şi însuşeşte exclusiv opiniile lui Băsescu. În cadrul întîlnirii cu asistentul secretarului american de Stat, Băsescu şi-a exprimat speranţa că "micile neînţelegeri" nu vor afecta esenţa relaţiilor României cu SUA.

În acest context, trebuie să spunem că una dintre aceste „mici neînţelegeri” datează  încă din anul 2012, atunci cînd au avut loc amplele manifestaţii populare împotriva guvernării PDL, cînd acest partid era controlat de Băsescu. În perioada aceea, Nuland era purtător de cuvînt al Departamentului de Stat, în subordinea lui Hillary Clinton.  Anume Nuland  era cea care transmitea mesaje de îngrijorare Bucureştiului. „Suntem preocupaţi de recentele evenimente din România, aliatul şi partenerul nostru în NATO, care ameninţă echilibrul democratic al puterilor şi subminează instituţiile independente precum justiţia”, spunea cu îngrijorare Nuland. Tocmai această „îngrijorare” l-a determinat pe Băsescu să sfideze întreg poporul român care a votat cu o majoritate covîrşitoare demiterea sa.

Proiectul unionist al lui Băsescu a fost sancţionat oficial şi cu diplomaţie

Sîmbătă, la întîlnirea de la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti cu jurnaliştii, Nuland a fost întrebată despre discuţiile cu privire la o eventuală unire a României cu Republica Moldova. Asistentul Secretarului de Stat american a răspuns astfel:

„SUA susţine integritatea teritorială a Moldovei şi dreptul ei de a-şi alege viitorul şi drumul. Am susţinut Parteneriatul Estic şi drumul european pe care l-a ales Moldova. Îi încurajăm şi am vorbit cu oficialii europeni pentru a susţine în continuare consolidarea democraţiei în Republica Moldova şi asocierea ei cu Uniunea Europeană. România are un rol de mentor şi SUA este alături de România pentru sprijinirea Republicii Moldova pe toate planurile. Am discutat despre Moldova în toate întîlnirile mele din această vizită.”

Aşadar, acasă la el, lui Băsescu i s-a spus clar că „SUA susţine integritatea teritorială a Moldovei şi dreptul ei de a-şi alege viitorul şi drumul.” Rol de mentor da, se admite, dat fiind faptul că România este totuşi membră a UE şi, la rîndu-i, a avut şi ea mentor înainte de integrarea în UE, pe Ungaria.

Problema lui Băsescu în raport cu Republica Moldova constă şi în aceea că a luat ceea ce este mai rău de la fostul mentor al României pentru integrarea europeană. Aici este vorba despre pretenţiile teritoriale ale Ungariei faţă de România, susţinute pe faţă de Budapesta. Pe lîngă răul pe care-l produce în interiorul R. Moldova cu "proiectul lui unionist pentru România Mare”, Băsescu, simultan, consolidează pretenţiile revanşarde ale ungurilor. Cum să nu-l urască românii atîta timp cît prin tot ceea ce face trădează interesele fundamentale ale României prin acţiunile lui destabilizatoare? Alte comentarii chiar că sunt de prisos! Dar să vedem cum se va comporta în continuare Băsescu faţă de R. Moldova şi ce ne va mai furniza în acest an Rusia!

 

 

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40