Ipocrizii bune pentru politicienii care au pe cine prosti

Autor: Mihai CONȚIU

Conceptul de ”suveranism” diferă de la o Țară la alta, iar  asta din pricini ce țin de cultură, tradiții, religie și istorie națională. Unul este suveranismul românesc, de exemplu, care, efectiv, este ancorat în ”tradiții” legionare, comunist-naționaliste, ”ortodoxe de acoperire” și cu vădite orientări pro-rusești, altul este ”suveranismul britanic” în raport, de pildă, cu UE, dar numai în dimensiunea strictă a apartenenței politice ca membru al comunității europene, cel german, rus, spaniol, francez etc.

Suveraniștii luptă pentru dobîndirea ori păstrarea independenței politice a unei națiuni sau a unei regiuni. Ei vor să recapete controlul de la forțe considerate puternice, angajîndu-se să anihileze grupările minoritare subversive interne – etnice, sexuale sau de gen –, dar să se și  desprindă de instituțiile externe de guvernare globală, federalism și uniuni supranaționale. În general, suveranismul tinde spre izolaționism și poate fi asociat cu anumite mișcări de independență, dar a fost folosit și pentru a justifica încălcarea independenței altor națiuni. În interpretarea din anul 2025 a Enciclopediei Larousse, suveranismul reprezintă doctrina apărătorilor exercitării suveranității naționale în Europa.

Suveranismul are atît o componentă culturală, cît și una politică și poate lua forma ostilității față de străini, care au valori diferite, sau țări ori regiuni de origini multiple. Grupurile suveraniste sunt asociate cu populismul, deoarece pretind de obicei legitimitate pentru îndeplinirea așa-zisei năzuințe suverane a poporului. În timp ce suveraniștii de stînga tind să înțeleagă granița lor națională ca pe o linie defensivă împotriva efectelor corozive ale economiei neoliberale, suveraniștii de dreapta o văd mai mult ca pe un filtru care protejează poporul suveran de noii membri nedoriți.

Din cele arătate mai sus, se înțelege limpede că suveraniștii sunt și anti-globaliști fermi, ceea ce, în concordanță cu realitățile, este o stupizenie primejdioasă. Succesul de care suveraniștii se bucură în unele Țări se explică prin aceea că liderii populiști care-și asumă această orientare se adresează, în exclusivitate, unor mase imense de oameni dezinformați, insuficient instruiți ori inculți, dar care au și predispoziții fanatice spre manifestări violente, în numele acestui ”principiu politic”. Liderii suveraniști știu prea bine că mint cu ipocrizie, dar sunt satisfăcuți că au pe cine prosti și că doar astfel pot dobîndi Puterea.

În România, suveraniștii pedalează pe așa-zisa independență de pe vremea comunistă a dictatorului Ceaușescu, pe înșelătoarea iluzie că acesta plătise toate datoriile externe și că acum Țara este vîndută UE și NATO. În acest conglomerat haotic de afirmații halucinante, care nu au nici o legătură cu realitatea, este scoasă la înaintare și credința ortodoxă, într-o alambicare demnă de studii psihiatrice – o continuitate mistică între daci și români prin invocarea lui Zamolxis, Iisus, Fecioara Maria, Dumnezeu și alți sfinți. Există un penibil actor român, Dan Puric, care spune că România este ”Grădina Maicii Domnului”, că, prin sugestii bine gîndite de el, România este un fel de ”maică născătoare” ce a stat la originea cam a tuturor popoarelor europene, că limba dacă/română este precursoarea limbii latine și tot felul de alte tîmpenii asociative în acest sens, dar nu este singurul specimen uman de acest fel!

În Decembrie 1989, cu toate datoriile externe achitate, dictatorul Ceaușescu adusese România într-un faliment dezastruos – coloșii industriali erau total neperformanți în raport cu noile provocări, singura piață de desfacere, cea a URSS, era pe ducă, românii trăiau într-o sărăcie cumplită din cauză că Ceaușescu exporta toate alimentele și produsele de primă necesitate oriunde erau primite ”pe nimic” și tot așa. Cei care vor să nu se lase manipulați de către suveraniști, pot consulta statisticile specialiștilor!

După 1990, marii coloși industriali au devenit ”fier vechi” pentru că nu mai aveau ce să ofere nici unui beneficiar extern aliniat la noile provocări tehnologice de cerere și ofertă. Companiile străine care au investit în România au făcut-o, desigur, și pentru propriile profituri, dar și pentru prosperarea Țării, în ultimă instanță. Cine altcineva ar fi putut aduce România la standardele de acum? Diferența dintre România anilor 1990 și cea de acum este imensă, iar asta grație aderării la UE, în primul rînd, și NATO. Companiile străine au invadat România ca să o jefuiască? O tîmpenie absolută! Companii străine sunt și în Franța, și în Germania, și în Regatul Unit, și în SUA și tot așa!

Suveraniștii români, însă, vor scoaterea Țării din UE și NATO, în numele unor ”libertăți” de care aderenții lor obtuzi nu au habar, nu sunt capabili să priceapă că asta înseamnă aducerea României în condiții economice și sociale de tip feudal. Ei, pur și simplu, vor închiderea granițelor și deconectarea Țării de la absolut tot ce înseamnă globalizare, adică internet, televiziune, telefoane, transporturi continentale și intercontinentale de pasageri și mărfuri, ieșirea din circuitul bancar internațional și multe, multe altele. La urma urmei, globalizare înseamnă și sistemul metric și cel de greutate, sistemul poștal și tot așa. Tribalizare în toată regula! Acești suveraniști agresivi nu oferă nici o strategie de apărare militară națională a suveranității Țării în fața unor inevitabile agresiuni externe ”a altor suveraniști”, care pot considera că România este ”o parte a suveranității lor”.

În cam tot astfel de parametri se înscriu și suveraniștii moldoveni, numai că ei, dincolo de ”neutralitatea absolută a Țării”, mai strecoară și un fel de ”facere de bine cu toți”, dar nu prin integrare europeană ori transatlantică. C-așa-i suveranismul româno-moldovenesc!

Prin comparație, ”suveranismul britanic” s-a limitat la ieșirea din UE, dar acesta nu s-a extins (auto)distructiv și asupra alianței politice  și militare cu Europa.

Mă opresc aici deoarece sunt multe de spus despre mulți și multe, dar vă asigur că suveranismul despre care vorbesc liderii acestui curent este inoperabil, este doar în mințile lor ipocrite, știind foarte bine că orice formă de suveranism atrage după sine, în mod absolut automat, înrobirea poporului față de o forță externă radicală, antidemocratică, dictatorială și primitivă. De regulă, tocmai aceste forțe externe impulsionează/finanțează suveranismul în Țări ”mai sensibile”, fiind folosit pentru a justifica încălcarea independenței altor națiuni!