STOLTENBERG, INGRIJORAT DE SITUATIA RETRAGERII ARMAMENTULUI GREU DIN ESTUL UCRAINEI

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat miercuri îngrijorarea legată de retragerea armamentului greu de pe linia frontului din estul Ucrainei şi a avertizat că echipamentele respective ar putea fi repoziţionate pentru lupte ulterioare.

«Am constatat retragerea unora dintre armele grele, dar este neclar unde se află ele acum, care este destinaţia armamentului care a fost retras», a spus Jens Stoltenberg la Comandamentul suprem al forţelor aliate NATO în Europa (SHAPE) de la Mons (sudul Belgiei).

Potrivit înaltului oficial NATO, încetarea focului în estul Ucrainei «pare să fie respectată, dar ea rămîne fragilă».

Întrebat dacă există riscul ca armamentul greu să poată fi repoziţionat pentru noi lupte, el a spus: «Răspunsul scurt este «da». Iată de ce este important să avem informaţii integrale despre locul unde se află armele acum, numărul lor şi locul unde sînt mutate».

Jens Stoltenberg a acuzat Rusia de menţinerea unei prezenţe în estul Ucrainei pentru a-i susţine pe separatişti. «Vedem livrări de echipament, forţe şi pregătire. Aşadar, Rusia încă este prezentă în estul Ucrainei», a menţionat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat marţi că Ucraina şi-a retras cea mai marte parte a lansatoarelor sale de rachete şi a artileriei sale grele, în timp ce «rebelii susţinuţi de Rusia şi-au retras şi ei o parte considerabilă» a armamentului greu de care dispun.

Stoltenberg a reacţionat cerîndu-le tuturor părţilor din conflictul din Ucraina să garanteze că OSCE poate controla în mod adecvat implementarea acordului de pace, afirmînd că «monitorizarea încetării focului nu este în niciun caz suficientă în prezent». «Le cer părţilor să permită observatorilor OSCE să aibă informaţii, libertate de mişcare şi garanţii de securitate», a mai spus Stoltenberg.

Sursa: Agerpres

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37