Statele UE vor face schimb de informatii prin intermediul aplicatiilor de depistare a contactilor

Statele membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord asupra unui set de specificații tehnice care să asigure schimburile de informații între aplicațiile naționale de depistare a contacților, date care pot fi utile pentru limitarea răspîndirii noului coronavirus, potrivit mediafax. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, după ce soluția tehnică va fi pusă în aplicare, aplicațiile naționale care au fost sau vor fi lansate vor funcționa fără probleme atunci cînd utilizatorii călătoresc într-o altă țară din UE.
Acesta este un pas important în direcția interoperabilității aplicațiilor mobile de depistare a infecțiilor cu coronavirus, în condițiile în care statele membre încep să elimine restricțiile de călătorie înainte de vacanța de Vară, susțin reprezentanții CE.
„Pe măsură ce ne apropiem de sezonul turistic, este important să ne asigurăm că europenii pot utiliza aplicația din propria lor țară peste tot pe unde călătoresc în UE. Aplicațiile de depistare a contacților pot fi utile pentru limitarea răspîndirii coronavirusului, în special ca parte a strategiilor naționale de eliminare a măsurilor de limitare a mișcării persoanelor”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.
„Fac apel la cetățeni să le utilizeze, deoarece aceste tehnologii pot da rezultate doar dacă avem o masă critică de utilizatori și este asigurată interoperabilitatea transfrontalieră a aplicațiilor în UE. Securitatea datelor și protecția drepturilor fundamentale și a vieții private sunt cerințe nenegociabile pe care aceste instrumente digitale trebuie să le îndeplinească”, a spus Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.
Majoritatea statelor membre au decis să lanseze aplicații mobile care să funcționeze complementar cu depistarea manuală a persoanelor care au venit în contact cu coronavirusul.
„Marea majoritate a aplicațiilor naționale aprobate se bazează pe o arhitectură descentralizată, ceea ce înseamnă că identificatorii arbitrari ai utilizatorilor care au fost detectați ca fiind, pentru un anumit timp, în proximitatea unui dispozitiv mobil rămîn înregistrați chiar în telefon și vor fi comparați de acesta cu identificatorii utilizatorilor raportați ca fiind infectați. Specificația tehnică pentru interoperabilitate va permite realizarea acestor verificări și în cazul utilizatorilor care călătoresc din alte state membre, fără ca aceștia să trebuiască să descarce mai multe aplicații naționale”, se arată în comunicat.
Informațiile comunicate între aplicații vor fi transmise criptat, în așa fel încît să nu fie posibilă identificarea persoanelor.












