Statele UE vor avea acces simultan la vaccinurile impotriva COVID

Toate statele membre ale Uniunii Europene vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp, în funcție de dimensiunea populației, a anunțat Joi Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, pînă la data de 11 Octombrie, au fost depistate peste 4 milioane de cazuri de coronavirus în Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii. Totodată, este „imperativ” ca țările membre să urmeze o strategie de vaccinare.
„Din moment ce vor fi disponibile și autorizate la nivelul UE, toate țările membre vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp”, precizează Comisia Europeană.
În acest sens, Comisia Europeană negociază cumpărarea de vaccinuri pentru toate statele membre UE și a încheiat pînă acum trei contracte care vor permite achiziționarea vaccinurilor, atunci cînd ele se vor dovedi eficiente, cu companiile Astra Zeneca, Sanofi-GSK și Johnson&Johnson.
AstraZeneca: 300 de milioane de doze.
Sanofi-GSK: 300 de milioane de doze.
Johnson & Johnson: 200 de milioane de doze.
De asemenea, Comisia discută din această lună și încheierea de acorduri similare cu alte companii, precum CureVac, Moderna și BioNTech/Pfizer.
Deoarece numărul total al dozelor de vaccin va fi limitat în cursul primelor etape, iar producția încă nu se va afla la capacitate maximă, vor fi anumite grupuri de persoane care vor fi vaccinate cu prioritate:
Lucrătorii din unitățile de asistență medicală și din unitățile de îngrijire pe termen lung.
Persoanele cu vîrsta de peste 60 de ani.
Persoanele care sunt expuse în mod deosebit riscurilor din cauza stării lor de sănătate (obezitate, hipertensiune, astm, condiții cardiace, femei însărcinate).
Lucrătorii care asigură servicii esențiale (profesori, persoane care au grijă de copii, muncitori din agricultură și sectoare alimentare, angajații în transporturi, polițiști și persoane care participă la acțiune urgente).
Persoanele care nu pot practica distanțarea socială (cămine, închisori, tabere de refugiați).
Grupurile dezavantajate din punct de vedere socio-economic (vor fi stabilite de fiecare țară în parte în funcție de circumstanțele naționale).
În ceea ce privește pregătirea acestei strategii comune, Comisia Europeană a dat cîteva îndrumări. Astfel, țările membre UE trebuie să se asigure că există capacitatea de a livra vaccinurile și să aibă personal calificat și echipamente medicale de protecție.
Un detaliu important: accesul la vaccinuri să fie ușor și să aibă prețuri accesibile. Totodată, autoritățile să comunice clar beneficiile și riscurile vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru a cîștiga încrederea publicului.
Comisia mai precizează că fiecare țară poate decide ce grupuri să fie vaccinate întîi, însă trebuie să țină cont de două aspecte: să fie protejate persoanele cele mai vulnerabile și să încetinească sau eventual să oprească răspîndirea bolii.












