Credința cîinilor, ca pildă pentru oameni

Timp de aproape un deceniu, un cîine și-a așteptat cuminte stăpînul să coboare din tren și să se întoarcă acasă, așa cum fusese obișnuit. Dar stăpînul său trecuse la cele veșnice de nouă ani și jumătate. Hachiko, din rasa Akita, este încununarea tuturor motivelor pentru care cîinele este considerat „cel mai bun prieten al omului”.

Hachicko îi aparținea profesorului Eizaburo Ueno, care locuia în cartierul Shibuya, din Tokyo. La începutul anilor ’20, acesta preda la Universitatea Imperială din oraș. Ueno avea același program în fiecare zi: dimineața, se plimba pînă la gara din Shibuya, alături de Hachiko. De aici, lua trenul pînă la locul de muncă. După ce termina cursurile, lua trenul înapoi și se întorcea la gară, exact la ora 15.00. Hachiko îl aștepta cuminte, pentru a-l însoți pe drumul spre casă. Stăpînul și cîinele și-au păstrat cu religiozitate aceste obiceiuri, pînă într-o zi tristă din 1925. Atunci, profesorul Ueno a suferit un accident cerebral în timp ce preda și a murit.

Hachiko a venit la gară, ca de obicei, la ora 15 fix, dar stăpînul său iubit nu a mai coborît din tren. Hachiko s-a întors a doua zi, la aceeași oră, sperînd că-l va găsi pe Ueno acolo. Dar profesorul nu a venit nici de data aceasta. Însă cîinele lui loial nu și-a pierdut speranța. Hachiko a venit și în ziua următoare în gară, la ora 15.00. Apoi și în ziua care a urmat, și tot așa. Curînd, cîinele singuratic a început să atragă atenția călătorilor care făceau naveta. Unii dintre ei se opreau să-l mîngîie și să-l hrănească. Chiar și angajații gării aduceau mîncare pentru cîinele loial, iar uneori îi țineau chiar și companie pentru o bucată de timp.

Zilele au devenit săptămîni, care apoi s-au transformat în luni, care au devenit ani, iar Hachiko venea în fiecare zi să-și aștepte stăpînul. Pînă la urmă, unul dintre foștii studenți ai profesorului Ueno a aflat despre obiceiul cîinelui. A luat trenul spre Shibuya, să vadă dacă animalul profesorului său aștepta acolo. Ca de obicei, Hachiko era la locul său. Povestea l-a intrigat atît de mult pe fostul student, încît a publicat un articol de ziar care avea să-l transforme pe cîinele Akita într-un simbol național. În curînd, oameni din toată țara au venit să-l viziteze pe Hachiko.

Cîinele devenise un simbol al loialității și oamenii credeau că le poartă noroc. Credinciosul animal nu a lăsat bătrînețea sau bolile să-i întrerupă obiceiul. La un deceniu după moartea stăpînului său, cîinele încă se întorcea în gară ca să-l aștepte. Uneori, era însoțit de oameni care călătoriseră pe distanțe mari numai pentru a vedea cu propriii lor ochi acest cîine nemaipomenit. Însă așteptarea îndelungată a lui Hachiko a luat sfîrșit în 1935.

Hachiko a murit din cauze naturale și a fost găsit pe o stradă din Shibuya. Chiar dacă nu-și văzuse stăpînul de un deceniu, cîinele se întorsese în gară în fiecare zi, fără să renunțe la speranța de a-l revedea pe profesorul Ueno.

Moartea lui Hachiko a fost știre națională în Japonia. Cîinele a fost incinerat, iar cenușa lui a fost pusă lîngă mormîntul profesorului. Am putea spune că stăpînul și cîinele credincios s-au reîntîlnit, în cele din urmă.

Blana lui Hachiko a fost păstrată și împăiată și poate fi văzută la Muzeul Național de Științe din Japonia. Cîinele a fost atît de iubit în Japonia, încît s-au strîns donații pentru a i se ridica o statuie din bronz. Statuia a fost ridicată exact pe locul în care cîinele credincios așteptase timp de un deceniu. În curînd, națiunea japoneză avea să treacă prin război. Cînd statuile din întreaga țară au fost topite pentru a fabrica muniție, statuia lui Hachiko nu a supraviețuit.

Totuși, povestea cîinelui loial era atît de iubită de oameni, încît o nouă statuie a fost ridicată în gara Shibuya, în 1948. Statuia este acolo și în ziua de astăzi și este un punct de întîlnire foarte popular printre locuitorii orașului.