Măi, băieţi, nu mai aburiţi poporul cu televizorul!

Autor: Kurt SOLOVIOV

Serios, nu se poate „să fii şi cu dînsa în dînsa şi cu sufletul în Rai!” Pe harta prognozelor politice raţionale scrie clar: ALEGERI ANTICIPATE cel tîrziu în Toamnă! Nu mai este cazul să invocăm moftul că prin asta s-ar face jocul comuniştilor. Nu este deloc adevărat. Poporul, aşa cum este el, trebuie chemat să decidă. Fie ce-o fi! Asumarea declanşării alegerilor anticipate nu este nici pe departe un risc electoral, ci supremul respect arătat faţă de oamenii chemaţi să facă desluşire în ţară prin votul lor.

Da, europenii nu vor aşa ceva, dar Vlad Filat va trebui să le explice mai detaliat motivaţiile unei astfel de decizii! Vorbind despre rigorile europene, ne întrebăm: Despre ce standarde morale, juridice şi civilizatorii de integrare europeană mai poate fi vorba dacă Filat ar fi nevoit să renegocieze ceva cu medievalul rustic Mihai Ghimpu şi cu cinicul Vlad Plahotniuc?

Nu trebuie prea multă înţelepciune pentru a se constata că alegerile anticipate devin o necesitate din cauză că Ghimpu vroia funcţii înalte cît mai multe, iar Plahotniuc îşi mai doreşte încă să gestioneze financiar întreaga ţară prin intermediul contabililor, avocaţilor şi luptătorilor lui. Ei sunt autorii morali şi tehnologici ai declanşării alegerilor anticipate!

Filat, prin denunţarea Acordului AIE nu a dat semnalul declanşării alegerilor anticipata sau, aşa cum de apocaliptic şi nătîng spune Ghimpu, a distrus AIE, ci a şi-a asumat un angajament clar de luptă cu corupţia, cu mafiotizarea şi crimele de tot felul protejate de Palahotniuc şi „ideologul românismului Ghimpu”. Acum este obligat moral să meargă pînă la capăt spre a nu fi acuzat de laşitate – să explice poporului necesitatea organizării alegerilor anticipate, dar să şi decapiteze, împreună cu comuniştii, tot ceea ce înseamnă oligarhizarea şi mafiotizarea R. Moldova.

Toţi vorbesc despre armata de mercenari profesionişti a lui Plahotniuc. Păi, oameni buni, aceasta-i o chestiune extrem de gravă. Pentru aşa ceva se convoacă Consiliul Suprem de Securitate al Ţării! De ce n-aţi făcut-o pînă acum? De ce dormiţi într-un front pe care se pare că vreţi să-l pierdeţi?

Aria calomniei

Oricît ar părea de paradoxal, în clipa de faţă, de-mafiotizarea ţării depinde de PLDM şi PCRM, iar acest lucru cred că ar fi aplaudat şi de către occidentali. Recurs la logică şi memorie făcînd, constatăm că cel mai dizgraţios personaj pentru moldoveni este Plahotniuc. Tot el este şi cel mai vulnerabil în faţa justiţiei naţionale şi europene. Ar trebui procedat ca la ceceni. Ramzan Kadyrov, preşedintele Ceceniei, spunea la o televiziune din Rusia că la ei hoţul este obligat să întoarcă societăţii tot ce a delapidat, nu să stea la puşcărie şi se revină curat şi bogat la libertate! Puşcăria este sanatoriu pentru plahotniucii secolului XXI!

Acesta este şi motivul pentru care l-a scos în faţă pe Ghimpu ca să-l acuze pe Filat de vini niciodată dovedite. Tot din acest motiv CNA s-a „concentrat penal” asupra unor demnitari ai PLDM. Ca o ironie a sorţii, pe acest fundal, apare condamnarea la puşcărie, pentru un termen de 4 ani, a deputatului democrat Valeriu Gumă de către justiţia română.

Tot în acest context, a fost „reglementată” şi paradoxala decizie politică a Curţii Constituţionale prin care Filat este înlăturat din cărţile desemnării drept candidat la funcţia de prim-ministru. În acest ultim caz, avem suficiente motive să credem că este vorba despre „o mînă frăţească româno-plahotniucciană”. Prin urmare, opinia publică trebuia robotizată în direcţia unor presupuse culpe ale lui Filat, Plahotniuc trecînd discret în umbră, încercîndu-se astfel să i se estompeze sau chiar să i se anuleze imaginea reală.

Felurite supoziţii

În mod logic, dar şi în consens cu aspiraţiile europene ale R. Moldova, rolul PCRM ar trebuim să fie decisiv. Fără să-şi asume vreun angajament sau program politic parafat cu PLDM, comuniştii ar veni în întîmpinarea europenilor prin votarea la pachet cu PLDM şi neafiliaţii, dincolo de cele iniţiate deja, a mai multor chestiuni care ţin de:

-          Denunţarea legii cu privire la sistemul mixt de votare – uninominal şi pe liste de partid.

-          Demiterea procurorului general.

-          Demiterea directorului CNA.

-          Demiterea directorului CNI.

-          Demiterea directorului SIS.

-          Demiterea guvernatorului BNM.

-          Demiterea conducerii CCA.

-          Demiterea preşedintelui CC şi a judecătorilor asupra cărora planează suspiciuni de subordonare politică.

Mă opresc aici deoarece şirul de demisii este mult prea lung. Abia acum, PCRM poate demonstra că, într-adevăr, doreşte să contribuie la asanarea societăţii de elementele corupte, criminale. Ce planuri credeţi că şi-ar face Plahotniuc într-o astfel de situaţie?

Ţin să accentuez faptul că toate aceste acţiuni pot fi întreprinse şi în contextul în care se poate decide declanşarea alegerilor generale în Toamnă. Asta dacă o vor comuniştii, deşi nu vedem de ce şi-ar dori-o!

Acum totul depinde de interesele de grup de la nivelul conducerii PCRM, de vizibilele şi invizibilele legături pe care exponenţii acestora le au cu Plahotniuc, Diacov etc. Ca o premieră, totuşi, suntem în faţa unei perspective în care PCRM şi-ar plăti poliţele politice faţă de cei pe care-i consideră trădători, dar, simultan, ar face „un serviciu european” R. Moldova. Este, pînă la urmă, o necesitate arzătoare, căci de unde, fraţilor, să fie plătite pensiile sau salariile bugetarilor?

Ghimpu a ajuns exact acolo unde-i este şi locul, deşi oricum este încă mult pentru el, iar umilinţa disponibilităţii lui de a relua negocierile cu Filat nu-i dorinţa lui, ci... expresia indicaţiilor celor care i-au dat asigurări şi în privinţa CC cînd s-a hotărît „soarta lui Filat”.

Problema este următoarea: Vor sau nu comuniştii să contribuie la binemeritata sancţionare a lui Plahotniuc sau vor prefera o altă alianţă cu acesta? În acest caz, putem bănui că Plahotniuc este atît de puternic încît îl poate şantaja, la modul cel mai periculos, chiar şi pe Vladimir Voronin.

Moldovenii s-au săturat de bîlbîieli şi înşelătorii politice, căci la asta au recurs, în ultimii trei ani, în egală măsură, cei din defuncta AIE şi comuniştii. O problemă morală, deşi-i cam mult spus, este chiar în interiorul Partidului Democrat, iar în acest caz ne referim la Diacov şi Lupu.

Pînă în clipa de faţă, Diacov, cu aerele lui false de bonom, de împăciuitorist şi om echilibrat, ne dovedeşte că este curva politică cea mai mizerabilă. Oare nu-i ajung banii? Ţinînd seamă de experienţa lui, mai ales cea sovietico-diplomatică, ar fi fost normal să nu-l vedem asociat pe Diacov cu un personaj ca Plahotniuc. Oare chiar nu-i pasă de cît se compromite? La vîrsta şi siguranţa sufrageriei lui, ar fi trebuit să-l vedem în tabăra în care-şi presară şi vorbele pretins echilibrate. N-am vrea să credem că este o chiar aşa de mare jigodie politică lipsită de scrupule!

De cealaltă parte, este de mare mirare disponibilitatea lui Marian Lupu de a muri politic sufocat de compromiţătorul oligarh! Oare atît de mult este şantajabil de acesta încît să nu aibă curajul de a-l părăsi? Se pare că da! De astfel de oameni trebuie să ne temem!

Statistica ne demonstrează că în spatele bunăstării în care huzuresc unii cu preţul vînzării sufletului putrezesc multe cadavre!