Săptămîna aceasta, Zelenski se va deplasa la Washington pentru a se întîlni cu Trump

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, Luni, că va călători la Washington săptămîna aceasta, pentru a se întîlni cu omologul său american, Donald Trump, precum și cu alți oficiali din domeniul energiei și apărării, transmite AFP, potrivit Agerpres.

''Mă voi întîlni cu președintele Trump la Washington săptămîna aceasta'', a declarat el într-o conferință de presă la Kiev, alături de șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas. ''Trebuie să discutăm o serie de măsuri pe care vreau să le propun președintelui'', a adăugat el, fără a oferi mai multe detalii.

Zelenski a declarat că speră să se întîlnească cu Donald Trump Vineri și că va avea, de asemenea, alte întîlniri cu oficiali americani. El a menționat în special întîlniri în Statele Unite cu reprezentanți ai ''companiilor militare'' și cu membri ai Congresului SUA. ''Subiectul principal va fi apărarea aeriană, dar voi avea și întîlniri cu companii din sectorul energetic'', a continuat el.

În ultimele zile, Ucraina a fost ținta unor noi valuri de bombardamente rusești asupra infrastructurii sale energetice, care amenință să priveze mulți ucraineni de electricitate și căldură pe măsură ce se apropie Iarna.

În acest weekend, liderul ucrainean a vorbit de două ori în două zile cu Donald Trump prin telefon.

Luni, Zelenski a declarat că a discutat în detaliu în timpul acestor apeluri cu Trump despre capacitățile de atac cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei.

Duminică, Trump a afirmat că l-ar putea amenința pe președintele rus Vladimir Putin cu livrarea de rachete americane Tomahawk cu rază lungă de acțiune către Kiev dacă Rusia nu va fi de acord să pună capăt războiului izbucnit în 2022.

01.10.25 - 12:49
01.10.25 - 11:28
01.10.25 - 11:33
01.10.25 - 11:31
01.10.25 - 11:34
02.10.25 - 00:03
04.10.25 - 13:36
03.10.25 - 13:27
01.10.25 - 11:29
03.10.25 - 13:21
02.10.25 - 13:55
04.10.25 - 13:39
03.10.25 - 13:23
05.10.25 - 10:49
03.10.25 - 13:25