SONDAJ

IGOR DODON ȘI MAIA SANDU, PE PICIOR DE EGALITATE LA CAPITOLUL ÎNCREDERE DIN PARTEA POPULAȚIEI

Șeful statului Maia Sandu și ex-președintele țării Igor Dodon se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor Republicii Moldova, arată datele studiului sociologic Vox Populi – Mai-Iunie 2021, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor.

Potrivit rezultatelor sondajului, Maia Sandu și Igor Dodon se situează la egalitate la capitolul încredere din partea populației.

Astfel, în Maia Sandu au încredere 32,6 la sută din cetățenii deciși, iar în liderul PSRM, Igor Dodon –32,1%.

Pe locul trei s-a clasat comunistul Vladimir Voronin, pentru care s-au expus 8,2%. Liderul PCRM este urmat în clasament de speakerul Zinaida Greceanîi – cu 5 procente.

Topul este urmat de Ilan Șor – cu 4,6 la sută și primarul Capitalei, Ion Ceban – cu 4,4 procente. În clasament apare și Renato Usatîi – cu 4,4% și liderul PPDA, Andrei Năstase – cu 1,9%.

Sondajul a fost realizat în perioada 24 mai – 5 iunie 2021 pe un eșantion de 1179 de respondenți din 83 de localități. Marja de eroare este de 3%. Studiul reprezintă o parte componentă a Proiectului internațional Identitate și coeziune socială în Europa Centrală și de Est, realizat în comun cu Filiala de Sud a Asociației Sociologice din Ucraina.

 

ÎN PARLAMENT AJUNG DOAR TREI CONCURENȚI ELECTORALI: BLOCUL COMUNIȘTILOR ȘI SOCIALIȘTILOR, PAS ȘI PP ȘOR

Dacă duminica s-ar organiza alegerile parlamentare, în Legislativ ar accede doar trei concurenți electorali: PAS, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul Șor. Totodată, PAS și Blocul ar obține un număr egal de voturi. Sînt datele ultimului sondaj Vox-populi mai-iunie 2021, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.

Potrivit studiului, pentru PAS ar vota 36,5 la sută din cei deciși, pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 36,1% din cetățeni, iar partidul Șor ar obține 7,3 la sută. Blocul Renato Usatîi ar acumula doar 4,8%, pentru PPDA sînt gata să-și dea votul 4,4% din cei deciși, iar pentru PDM – 2,2%. Partidul unionist PUN ar acumula 1,5%, iar AUR – 1,2%.

Sondajul a fost realizat în perioada 24 mai – 5 iunie 2021 pe un eșantion de 1179 de respondenți din 83 de localități. Marja de eroare este de 3%. Studiul reprezintă o parte componentă a Proiectului Internațional Identitate și coeziune socială în Europa Centrală și de Est, realizat în comun cu Filiala de Sud a Asociației Sociologice din Ucraina.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40