SOLDAT UCRAINEAN DECAPITAT DE RUȘI
Decapitarea unui prizonier ucrainean de către ruși a stîrnit indignare în toată lumea, însă susținătorii grupării de mercenari Wagner spun că astfel de execuții brutale vor continua.
Un fost mercenar din grupul Wagner, Andrei Medvedev, care în ianuarie a fugit din Rusia şi s-a refugiat în Norvegia, a dat asigurări că, într-adevăr, luptători ai companiei militare private ruse sînt responsabili pentru decapitarea unui militar ucrainean, după ce a identificat vocile din înregistrarea video care arată execuţia şi a cărei autenticitate este în prezent investigată.
"Fostul luptător Wagner Andrei Medvedev, care a fugit în Norvegia, a recunoscut vocile colegilor săi într-o înregistrare video", a declarat fondatorul organizaţiei Gulagu.net, Vladimir Osecikin, pe canalul său Telegram, unde a postat un fragment din intervenţia sa pentru programul Hodorkovski Live.
Potrivit acestui activist pentru drepturile omului, care trăieşte în exil, fostul mercenar "îşi identifică fără echivoc colegii de acolo, luptătorii Wagner, prin poreclele lor caracteristice, prin felul în care vorbesc, prin ceea ce exprimă la radio" în timpul decapitării soldatului ucrainean.
Decapitarea soldatului ucrainean de către ruși "nu va fi ultima execuție brutală" în războiul din Ucraina, a amenințat o grupare afiliată mercenarilor Wagner, pe Telegram, notează Sky News.
Sursa: digi24.ro