Soldații Nord-coreeni sunt instruiți să se autodetoneze dacă sunt în pericol să fie capturați de militarii ucraineni

Aproximativ 300 de militari Nord-coreeni și-au pierdut viața și alți 2.700 au fost răniți în timp ce luptau de partea Rusiei în războiul din Ucraina, potrivit informațiilor furnizate de serviciile de informații din Coreea de Sud.
Soldații făceau parte din corpul de elită Nord-coreean Storm Corps și primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturați, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Național de Informații din Seul, transmite AFP, relatează Mediafax.
În memoriile găsite asupra militarilor decedați s-a descoperit că autoritățile de la Phenian i-au instruit să se autodetoneze înainte de a fi luați prizonieri.
Situația a devenit și mai complexă după ce președintele Volodimir Zelenski a anunțat, în weekend, că Ucraina a capturat doi soldați Nord-coreeni. Într-o înregistrare video, unul dintre prizonieri a mărturisit că nu știa că va lupta în Ucraina, comandanții spunîndu-i că merge doar la antrenamente. Din cei doi prizonieri, unul și-a exprimat dorința de a se întoarce în Coreea de Nord, în timp ce celălalt ar prefera să rămînă în Ucraina.
Zelenski a propus un schimb de prizonieri, oferindu-se să-i returneze pe militarii Nord-coreeni în schimbul soldaților ucraineni deținuți în Rusia.
Serviciile Sud-coreene estimează că Kim Jong Un a trimis peste 10.000 de soldați pentru a sprijini Moscova, în schimbul asistenței tehnice ruse pentru programele de arme și sateliți ale Phenianului. Nici Rusia, nici Coreea de Nord nu au recunoscut oficial prezența trupelor Nord-coreene în Ucraina, deși cooperarea militară dintre cele două țări s-a intensificat după invazia rusă din 2022.












