SOCIALIŞTII VOR ANULA EXAMENELE DE BACALAUREAT

Şi vor asigura revenirea la examenele de admitere în universităţi

Socialiştii vor scoate examenele de bacalaureat din sistemul de învăţămînt, imediat ce vor veni la guvernare, după alegerile din acest an. În schimb, vor reintroduce examenele de admitere în universităţi, aşa cum s-a practicat zeci de ani în sistemul de învăţămînt moldovenesc.

Igor Dodon, liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor, a declarat cu acest prilej că decizia de a anula bacalaureatul a fost expusă încă doi ani în urmă de socialişti, iar acum se apropie momentul cînd această decizie va fi aplicată în practică, imediat după alegeri.

Igor Dodon a mai explicat că există cîteva motive care i-au făcut pe socialişti să ia această decizie.

În primul rînd, bacalaureatul s-a transformat într-un coşmar şi pentru elevi, şi pentru părinţi, şi pentru majoritatea cadrelor didactice din şcoli. În fiecare an, absolvenţii trec printr-un proces de teroare psihologică, sînt stresaţi mult înaintea examenelor, sînt percheziţionaţi în mod umilitor şi sînt supravegheaţi cu camere de filmat, ca nişte infractori. Toate aceste măsuri sînt antipedagogice. Se încearcă educarea cu forţa şi cu ameninţarea.

Elevii trebuie motivaţi şi încurajaţi să înveţe bine în timpul anilor de şcoală, nu ameninţaţi şi păziţi cu bîta să nu copieze în ultima lună de studii.

În al doilea rînd, elevilor trebuie să li se garanteze dreptul de a absolvi şcoala. Tuturor. Pentru aceasta sînt suficiente examene simple de absolvire, nu e necesar BAC-ul. Nu trebuie traumatizaţi copiii în ultimul an de studii.

Acei absolvenţi care au pretenţii mai mari şi vor să fie studenţi, vor trebui să dea examene la facultăţile la care vor dori să fie admişi. Astfel, admiterea se va face nu în baza notelor de la BAC, ci în baza evaluării speciale de la universităţi şi facultăţi. Dacă e să existe un concurs, el trebuie să existe la universitate, nu la şcoală.

Bacalaureatul s-a dovedit a fi ineficient, s-a dovedit a fi o eroare pentru sistemul de învăţămînt din Moldova. Bacalaureatul a fost creat pentru Ministerul Educaţiei, nu pentru educaţie. Iată de ce bacalaureatul trebuie anulat. Şi va fi anulat de socialişti, a punctat Dodon.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40