SOCIALISTII SOLICITA CONVOCAREA DE URGENTA A SEDINTEI PARLAMENTULUI

Despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele formaţiunii Igor Dodon, se menţionează într-un comunicat al PSRM. Liderul socialiştilor  a amintit că pe 1 februarie a început oficial sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului RM, dar chiar şi după două săptămîni de la această dată, nu a avut loc nici o şedinţă a organului legislativ.

„Înţelegem că această majoritate pestriţă se teme că la şedinţă vor veni zeci de mii de cetăţeni ai RM, dar convocarea acesteia este inevitabilă. De aceea fracţiunea Partidului Socialiştilor solicită convocarea urgentă a şedinţei Parlamentului RM pentru ca acesta să înceapă a lucra de-facto”, a spus Dodon.

Pe ordinea a zi a primei şedinţe a Parlamentului RM, socialiştii propun să fie incluse proiectele de legi care reflectă cerinţele cetăţenilor, expuse inclusiv la Forumul Civic, care s-a desfăşurat recent.

„În primul rînd – insistăm pe demisia şefilor de la Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Centrul Naţional de Integritate, Banca Naţională a Moldovei. Dorin Drăguţanu trebuie să fie nu doar demis, ci şi atras la răspundere penală. În al doilea rînd – la prima şedinţă a Parlamentului RM în cadrul primei sesiuni, trebuie să fie examinate pachetele de proiecte de legi care se referă la sectorul bancar, sistemul judecătoresc, mass-media, Comisia Electorală Centrală. Deputaţii socialişti au pregătit deja aceste proiecte şi le vor înregistra la secretariatul organului legislativ pînă la sfîrşitul acestei zile. Şi în al treilea rînd - crearea unei comisii de anchetă care va examina situaţia în jurul deţinuţilor politici din grupul Petrenco. Vreau sa amintesc că în cadrul întrevederii cu reprezentanţii protestatarilor, preşedintele Parlamentului RM Andrian Candu a promis că acest lucru va fi făcut”, a spus Dodon.

Preşedintele Partidului Socialiştilor a menţionat că PSRM solicită ca şedinţa parlamentului să fie convocată în regim de urgenţă pînă la finele săptămînii curente. Potrivit lui, socialiştii vor face uz de toate căile legale ca să obţină acest lucru. În acest sens Dodon a spus că 24 de deputaţi PSRM au semnat cererea de convocare a şedinţei cu ordinea de zi menţionată mai sus, şi s-au adresat aleşilor PLDM să susţină această iniţiativă. Dacă documentul va fi semnat de 34 de deputaţi şedinţa urmează să fie convocată în trei zile.

În paralel, Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon vor înregistra o iniţiativă similară în calitatea sa de membrii ai Biroului permanent al Parlamentului.

În altă ordine de idei, Dodon a optat pentru eşecul cît mai curînd posibil al alegerilor preşedintelui ţării în Parlament: „Pînă la 22 martie cînd expiră termenul mandatului actualului Preşedinte al ţării, Parlamentul trebuie să îniţieze procedura de alegere a şefului statului” .

Dodon a menţionat că poziţia PSRM la tema dată rămîne constantă: „Socialiştii pledează pentru alegerea directă a şefului statului de către cetăţenii ţării. Noi vom face tot posibilul ca acest lucru să se întîmple. Mîine 24 de deputaţi PSRM, împreună cu 11 liberal-democraţi vor depune o sesizare la Curtea Constituţională de modificare a Constituţiei prin vot în Parlament. De asemenea, vom susţine procedura de colectare a semnăturilor pentru organizarea referendumului în vederea alegerii directe a preşedintelui ţării care a fost iniţiată de Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”, a spus Dodon.

Preşedintele Partidului Socialiştilor a subliniat că deputaţii PSRM nu vor susţine în Parlament nici un candidat la funcţia de preşedinte şi vor bloca alegerea acestuia de către deputaţi. În acelaşi timp, potrivit lui Dodon procedura de alegere a şefului statului trebuie să demareze cît se poate de repede deoarece în caz dacă preşedintele nu va fi ales din 2 încercări trebuie să fie anunţate aşegeri anticipate.

“Încercările de alegere a preşedintelui RM în Parlament trebuie să fie epuizate cît mai curînd posibil deoarece la momentul dat aceasta este cea mai scurtă cale legală de iniţiere a alegerilor anticipate”, a mai declarat Dodon.

Referindu-se la agenda acţiunilor de protest organizate de PSRM, Igor Dodon a spus că socialiştii rămîn pe aceleaşi poziţii şi consideră că doar prin proteste paşnice consecvente şi presiuni constante pot fi opţinute rezultatele dorite, se arată în finalul comunicatului.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40