SLOVACIA VA SUSTINE ADR CENTRU INTR-UN PROIECT DE DEZVOLTARE A ORASELOR

Agenţia de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) din R. Moldova în parteneriat cu ADR Senec-Pezinok, Slovacia, au organizat astăzi conferinţa de lansare a proiectului „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional".

Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea capacităţilor oraşelor din regiunea Centru în planificare urbană integrată, sporind rolul oraşelor cu aplicarea practicilor şi experienţelor slovace.

Prezent la eveniment, Liviu Oboroc, viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, a îndemnat primarii localităţilor din zona de centru să se implice responsabil în realizarea acestui proiect şi să valorifice oportunitatea de colaborare cu partenerii din Slovacia.

La rîndul său, ambasadorul Slovaciei în R. Moldova, Robert Kirnag, a menţionat că ţara sa va oferi asistenţa necesară în acest proiect de la care se aşteaptă rezultate relevante.

Activităţile proiectului sînt grupate în două părţi. Prima prevede transferul de experienţă slovacă şi dezvoltarea de parteneriate. Cea de-a doua parte va consta în planificarea printr-un studiu analitic al potenţialului regiunii Centru. La final, cu sprijinul experţilor slovaci urmează să fie elaborate concepte de proiect pentru 12 oraşe din zona de Centru a R. Moldova.

Proiectul va fi finanţat în cadrul Programului Oficial de Asistenţă pentru Dezvoltare al Republicii Slovace şi va implementat în perioada ianuarie 2015 - aprilie 2016.

Sursa: Moldpres

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31