SITUATIA POLITICA, DAR SI PROVOCARILE COVID-19, DISCUTATE DE MAIA SANDU LA STRASBOURG
Situația politică din țară, dar și provocările COVID-19 au fost discutate de președintele Maia Sandu cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Hendrik Daems, la Strasbourg, Franța.
„Am reiterat în discuție cu președintele APCE că prioritatea mandatului meu de președinte este combaterea corupției și o reformă veritabilă a justiției și i-am mulțumit pentru sprijinul susținut al APCE pentru transformările democratice din Republica Moldova. I-am mulțumit totodată domnului Daems pentru invitația de a participa la deschiderea sesiunii de primăvară a APCE și pentru oportunitatea de a adresa un mesaj plenarei Adunării Parlamentare”, a declarat Maia Sandu, într-un briefing de presă după întrevedere.
Maia Sandu a mai spus că, pe parcursul zilei de astăzi, va avea mai multe întîlniri cu oficiali, unde va discuta despre evoluțiile politice actuale din Moldova, istoricul nostru democratic, situația drepturilor omului, agenda de integrare europeană, reforma statului de drept, modalitățile de îmbunătățire a autoguvernării locale în Moldova și cooperarea cu Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Maia Sandu urmează să se întîlnească cu Gianni Buquicchio, președintele Comisiei de la Veneția, Robert Spano, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, și Dunja Mijatovic, comisar al Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, pentru a discuta situația drepturilor omului în Moldova. O altă întîlnire va fi cu Carlo Monticelli, viceguvernator al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, dar și Leendert Verbeek, președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale, pentru a discuta despre modul în care se poate consolida democrația locală și susține autoritățile locale din Moldova. În a doua parte a zilei, Maia Sandu va ține un discurs în plenul Adunării Parlamentare.
Sursa: IPN