SEFUL STATULUI A PARTICIPAT LA SEDINTA SAPTAMINALA A CONDUCERII TARII
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul, Ion Chicu.
Oficialii au făcut bilanțul săptămânii trecute și au stabilit agenda pentru zilele următoare. Inițial interlocutorii au discutat despre criza pandemică, care în săptămâna trecută a demonstrat o dinamică negativă atât la nivel mondial, cât și în Republica Moldova.
Părțile au remarcat faptul că la 30 iunie expiră starea de urgență în sănătate publică, iar mâine va avea loc ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, care va examina posibilitatea extinderii stării de urgență, reieșind din situația creată.
În altă ordine de idei oficialii au abordat problemele social-economice și proiectele de infrastructură. Astfel, s-a comunicat că încep licitațiile pentru realizarea programului „Drumuri bune în toată țara”, iar în iulie deja se planifică demararea lucrărilor în mai multe localități ale Republicii Moldova.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova