SEFUL STATULUI A PARTICIPAT LA SEDINTA CONSACRATA ANIVERSARII A 29-A DE LA CREAREA ORGANELOR SECURITATII STATULUI
Președintele țării, Igor Dodon, a participat la ședința solemnă consacrată aniversării a 29-a de la crearea organelor securității statului a Republicii Moldova.
Cu acest prilej, șeful statului a transmis întregului efectiv al Serviciului de Informații și Securitate, angajaţilor civili, veteranilor şi membrilor familiilor acestora multă sănătate, bucurie, prosperitate, bunăstare şi noi realizări întru propăşirea ţării şi a poporului.
Igor Dodon a menționat că perioada pe care o traversăm este una complicată inclusiv, sau mai cu seamă, pentru securitatea națională. „Pandemia de COVID-19, situația dificilă din agricultură, de care unele forțe politice încearcă să beneficieze, dar și tendințele de instabilitate specifice unui an electoral – sînt doar câteva dintre elementele care afectează situația de securitate a Republicii Moldova”, a subliniat Președintele țării.
Șeful statului a menționat că la riscurile menționate se adaugă instabilitatea din regiune, condiții în care activitatea instituției capătă noi valențe, o complexitate sporită și o importanță absolută pentru funcționarea eficientă a întregului aparat de stat.
Președintele țării a reiterat că contează și în viitor pe angajații SIS, pe capacitatea lor de a prognoza și a preveni pericolele reale și cele potențiale la adresa securității naționale, asigurându-i de sprijinul său deplin în acest sens.
Cu acest prilej aniversar, prin Decret prezidențial, pentru serviciu ireproșabil a țării, contribuție la asigurarea securității statului și înalt profesionalism, Igor Dodon a conferit distincții de stat unor ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova