SEDINTA DE LUCRU A CONDUCERII PSRM
Igor Dodon a participat la ședința de lucru a conducerii Partidului Socialiștilor, în cadrul căreia s-au discutat planurile și prioritățile formațiunii pentru ultimele zile ale anului 2020. La ședință au participat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, secretarul executiv al partidului, Vlad Batrîncea, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Petru Burduja.
“Împreună cu colegii am făcut un schimb de opinii pe marginea rezultatelor vizitei de lucru la Moscova, unde au avut loc întrevederi cu președintele Dumei de Stat, în Administrația Președintelui Federației Ruse, cu liderii partidelor „Edinaia Rossia” și „Spravedlivaia Rossia”.
De asemenea, domnul Furculiță ne-a informat despre rezultatele consultărilor reprezentanților PSRM cu președintele Moldovei, Maia Sandu, care au avut loc astăzi.
A fost menționat faptul că poziția Partidului Socialiștilor rămîne principială și consecventă: echipa PSRM a lansat în mod conștient procedurile juridice necesare pentru a face posibilă organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Formațiunea pledează pentru organizarea cît mai rapidă a alegerilor anticipate, întrucît actuala componență a Parlamentului nu corespunde voinței exprimată de popor în cadrul alegerilor ordinare din 24 februarie 2019.
Pe finalul întrevederii, am discutat detaliat despre pregătirile pentru Congresul al XVI-lea al Partidului Socialiștilor, care se va desfășura la 30 decembrie curent (la 24 decembrie, eu mi-am restabilit calitatea de membru al PSRM)”, a menţionat Igor Dodon.