Se estimeaza ca, in China, numarul infectărilor zilnice cu COVID-19 ar depasi un milion

Noul val COVID-19 din China provoacă îngrijorare în ceea ce priveşte răspîndirea unor posibile noi variante, iar o modelare realizată de un institut de cercetare din Londra sugerează că numărul infectărilor zilnice ar depăşi un milion, informează DPA, potrivit agerpres.
Ministerul Sănătăţii din China a făcut un apel la autorităţile locale pentru a analiza frecvent mostre de virus şi a raporta rezultatele în scopul identificării unor noi tulpini implicate în cel mai recent focar.
Ministerul le-a spus oficialilor din provincii să selecteze trei spitale din trei oraşe şi să colecteze mostre provenite de la 15 pacienţi infectaţi, de la 10 forme grave şi de la toate decesele în fiecare săptămînă.
Rezultatele sunt aşteptate în decurs de o săptămînă, timp în care oamenii de ştiinţă vor analizează mostrele. Oficialii pot monitoriza apoi în timp real ”posibile simptome, căile de transmitere şi patogenitatea noilor variante cu potenţiale schimbări biologice”, potrivit directorului Departamentului de Virusologie din Ministerul Sănătăţii, Xu Wenbo, citat de agenţia de ştiri Xinhua.
Autorităţile de la Beijing au minimizat amploarea şi gravitatea celui mai recent val de infectări, stîrnind îngrijorare peste hotare.
Autorităţile sanitare chineze au raportat doar cîteva mii de infectări zilnic, în timp ce o modelare realizată de Airfinity, un institut de cercetare cu sediul la Londra, sugerează că sunt probabil peste un milion de infectări zilnice şi peste 5.000 de decese.
Vîrful acestui val este aşteptat în Ianuarie şi Martie, cînd s-ar putea înregistra 3,7 milioane şi, respectiv, 4,2 milioane de cazuri zilnic.
După aproape trei ani de lockdown-uri, carantine şi testări în masă, China a relaxat brusc, pe 7 Decembrie, politica sa drastică ”zero-Covid”, argumentînd decizia prin aceea că varianta Omicron provoacă cazuri mai puţin grave.
Cu toate acestea, măsura a fost larg percepută ca o recunoaştere a faptului că nu mai este posibilă menţinerea unor măsuri stricte.
De atunci, virusul a început să se răspîndească rapid în multe regiuni, iar spitalele sunt supraaglomerate.
Estimarea sugerează probabilitatea a sute de mii de decese.












