Se estimează că Armata rusă ar putea pregăti ofensiva de Vară

Rusia ar putea lansa o nouă contraofensivă la sfîrșitul lunii Mai sau începutul lunii Iunie, vizînd probabil Harkov, a declarat Andriy Yermak, șeful Biroului Prezidențial al Ucrainei, pentru Politico.

Rusia a intensificat recent atacurile asupra Harkivului, pe fondul avertismentelor privind un potențial asalt împotriva celui de-al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, după cum a raportat instituția de presă independentă rusă Meduza, citînd surse anonime.

Cu toate acestea, serviciile de informații militare ale Ucrainei au numit potențialul atac asupra Harkovului ”o parte a unei operațiuni psihologice rusești”, adăugînd că nu există semne că Moscova ar pregăti noi formațiuni de atac pentru a efectua o ofensivă.

Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Syrskyi, a mai spus că orice încercare a Rusiei de a prelua controlul asupra Harkovului în curînd ar putea fi „fatală”, dar nu a exclus nici acest scenariu.

Yermak a subliniat că Kievul știe că dictatorul rus Vladimir Putin pregătește un nou val de mobilizare, iar forțele ucrainene ”trebuie să fie pregătite” pentru noi atacuri.

Șeful Biroului Prezidențial al Ucrainei a mai spus că ”Ucraina se apropie de un moment critic”, referindu-se la blocarea ajutorului SUA din cauza disputelor din Casa condusă de republicani.

Yermak speră că ajutorul va trece de votul în Congres ”luna aceasta”, deoarece forțele ucrainene continuă să se confrunte cu o lipsă critică de muniție în prima linie.

„Nu cred că cineva care reprezintă partidul lui Ronald Reagan va abandona Ucraina”, a spus Yermak.

„Reagan a înțeles Uniunea Sovietică și Rusia și oricine o va face va continua să susțină luptătorii noștri pentru că înțelege că dictatorii nu se opresc niciodată voluntar și trebuie opriți”.

Yermak a mai spus că Ucraina are încă nevoie de sisteme suplimentare de apărare aeriană, amintind de ultimele atacuri rusești efectuate cu bombe aeriene ghidate, pe care rachetele sol-aer Patriot le pot contracara prin interceptarea aeronavelor rusești. ”Fără ele (sistemele moderne de apărare aeriană), ne este imposibil să ne apărăm orașele”, a adăugat el.

Pe măsură ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra Ucrainei în timpul Primăverii, deficitul de sisteme de apărare aeriană din orașele și satele ucrainene a devenit mai tangibil.

Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, Rusia a lansat peste 400 de rachete de diferite tipuri, 600 de drone Shahed și 3.000 de bombe aeriene ghidate în Ucraina în Martie, provocînd daune grave infrastructurii civile și energetice.

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40