Scrutinul din Spania evidentiaza instabilitatea politica

Spania are Duminică a treia rundă de alegeri parlamentare în puţin mai mult de trei ani, dar fără să se întrevadă perspective ca acest scrutin să pună capăt instabilităţii politice începute în anul 2015, mai ales că este cel mai disputat şi imprevizibil din ultimele patru decenii, se scrie într-un comentariu agenţia EFE, potrivit Agerpres. Incertitudinea este atît de mare încît partidele îi imploră pe cei nehotărîţi (estimaţi în sondaje la 30-40%) sau care de obicei nu se prezintă la vot, astfel că cine va ajunge să guverneze ”va depinde de o mînă de voturi”, estimează María José Canel, profesoară de comunicare politică la Universitatea Complutense din Madrid.

La această stare de incertitudine contribuie şi sistemul electoral spaniol, care dezavantajează partidele mai puţin votate în provinciile mai mici. Singurele lucruri care par sigure sunt că Partidul Socialist (PSOE) va fi pe primul loc, dar fără să obţină majoritatea absolută pentru a putea guverna singur, şi că formaţiunea de extremă dreapta Vox va reuşi să acceadă pentru prima dată în Parlamentul de la Madrid.

Într-un Legislativ care se prefigurează a fi foarte fragmentat, cheia unui posibil acord de guvernare o pot oferi partidele minoritare, precum cele ale separatiştilor catalani sau naţionaliştilor basci, dar chiar şi Vox. ”Gradul de fidelitate al votului pentru partide a scăzut şi din acest motiv avem atîta volatilitate (electorală)”, explică Irene Delgado, profesoară de ştiinţe politice la Universitatea Naţională de Educaţie la Distanţă (UNED).

Timp de mai multe decenii, două mari forţe politice, respectiv Partidul Socialist (PSOE) şi Partidul Popular (PP), s-au alternat la guvernare, cu susţinere sporadică din partea formaţiunilor minorităţii basce sau catalane. Acest bipartidism imperfect s-a terminat abrupt la alegerile din Decembrie 2015, cînd alte două partide şi-au făcut o intrare în forţă în Congresul Deputaţilor, şi anume Podemos (de stînga) şi Ciudadanos (liberali).

Negocierile şi combinaţiile parlamentare au făcut imposibilă formarea unei majorităţi după alegerile la termen din 2015, astfel că a fost nevoie de alegeri anticipate. Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy a cîştigat ambele alegeri, dar fără să obţină majoritatea. În final, Rajoy a reuşit totuşi să rămînă în fruntea unui Guvern minoritar în urma unui acord cu Ciudadanos şi a abţinerii unei majorităţi a deputaţilor socialişti.

Dar instabilitatea a continuat, astfel că pe 1 Iunie 2018 Guvernul a căzut în urma unei moţiuni de cenzură introduse după un mare scandal de corupţie în care a fost implicat Partidul Popular, iar socialistul Pedro Sanchez a devenit premier, la rîndul său conducînd un Guvern minoritar care se putea baza cu certitudine doar pe voturile a 84 din cei 350 de deputaţi.

În Februarie, Parlamentul a respins proiectul de buget propus de premierul Sanchez, prin urmare acesta din urmă a fost nevoit să convoace alegeri anticipate pentru 28 Aprilie. Dar campania electorală începuse deja cu multe luni înainte, cu mesaje politice mai degrabă emoţionale decît raţionale şi atacuri încrucişate şi dure între stînga şi dreapta, inclusiv între partidele aceluiaşi bloc politic, o temă adesea evocată fiind tensiunile separatiste din Catalonia. ”Este probabil una din campaniile (electorale) cele mai intense pe care le-am avut, dintr-un motiv fundamental: marea incertitudine asupra rezultatelor”, remarcă María José Canel.

Este de asemenea pentru prima dată cînd cinci partide – PP, PSOE, Podemos, Ciudadanos şi Vox – vor avea o prezenţă relevantă în Parlament, conform tuturor sondajelor. În acest context, adaugă Canel, ”lucrul cel mai sigur este că PSOE va avea mai multe voturi decît ceilalţi şi că Vox va obţine o reprezentare suficientă pentru a putea fragmenta dreapta”. Conform sondajelor, socialiştii vor avea circa 30% din voturi şi peste o sută de deputaţi, aşadar mai rămîne de văzut cîte mandate le-ar mai trebui exact pentru a ajunge la majoritatea absolută şi cu cine s-ar putea alia în acest scop. O posibilitate, printre altele, ar fi un acord între PSOE şi Podemos, deşi ar mai fi probabil nevoie şi de mandatele separatiştilor catalani, care însă cer un referendum de ”autodeterminare” a Cataloniei.

Altă necunoscută este rezultatul conservatorilor din PP (în prezent cu 134 de mandate în Legislativ), care se luptă cu Vox şi Ciudadanos pentru voturile electoratului de dreapta, precum şi dacă mandatele însumate ale acestor trei partide ar putea crea o majoritate în viitorul Legislativ. Rezultatul se joacă în 99 de mandate, estimează Canel, referindu-se la circumscripţiile mai puţin populate, unde sunt aleşi mai puţini deputaţi. Context în care Irene Delgado recomandă prudenţă, ea apreciind că ”este puţin prematur să vorbim despre neguvernabilitate, întrucît (…) putem avea mai multe formule astfel încît, într-un mod sau altul, să se formeze un Guvern care să fie stabil de-a lungul timpului”. ”Panorama este mult prea deschisă pentru a ne hazarda în pronosticuri. Singurul lucru de care putem fi siguri este că nu va exista o forţă care să obţină singură majoritatea”, concluzionează ea.