Autor: Valeriu RENIŢĂ

În cele ce urmează vreau să atrag atenția cititorului asupra unui eveniment important, dar, practic, fără rezonanță, pierdut printre știrile și articolele de duzină, fabricate de industria noastră mass-media. A apărut, în sfîrșit (de fapt, există demult!), adică a luat recent formele unei lucrări de debut promițător, acea idee națională a moldovenilor, de care tot vorbim și o tot ambalăm de un pătrar de veac. O idee înțeleaptă, care nu contrapune, ci împacă unioniștii cu antiunioniștii, românii cu moldovenii și chiar rușii din Moldova cu românii de aici și de peste Prut. Această idee națională, aparent nouă, este atît de veche, atît de ne-europeană și atît de ne-glamuroasă, încît abia de este în stare să ne miște din înțepeneala noastră modernă. Într-adevăr, cu ce vine să ne mire Benedict Ciubotaru, autorul acestei idei, în lucrarea sa „Neamul între ideologii și condiția de om” (publicată recent pe paginile ziarului “Moldova Suverana”)? Conform aprecierii autorului, lucrarea este o „modestă contribuţie la conştientizarea dimensiunilor mult mai largi ale acestei ingrate şi distructive confruntări identitare – „moldovenismul” şi „românismul”.

Lucrarea este o încercare temerară de a zădărnici jocul politic în care am fost aruncați și care ne exclude din firescul devenirii, de a lumina culisele bătăliei pe viață și pe moarte dintre unioniști și antiunioniști, ori , cum ar spune autorul, luptei dintre "moldovenismul ideologic, confecţionat în replică la expansionismul românismului liberal". Ciubotaru afirmă că noi, ca cetățeni, am face un pas decisiv spre adevăr, spre liniștea noastră interioară și colectivă, spre binele nostru social, dacă am avea răbdarea, cultura și inteligența să descoperim falsitatea și absurditatea acestei lupte. Adică, dacă ne-am putea pătrunde de ideea că moldovenismul primitiv este de sorginte proletkultistă și troțkistă, iar "românismul" agresiv, promovat azi la nivel de stat atît la București, cît și la Chișinău, este de sorginte liberală și anticreștină (anti-ortodoxă). Mai mult, că există o formă binevenită de „rusificare românească” (n.a.), care este adevărata „lucoare”, care vine nu numai de la mănăstirile de la răsărit, ci și de la acelea din Carpați. Soluția renunțării la revoluții identitare și absurd social este îmbrățișarea necondiționată a creștinismului ortodox, singurul neatins, deocamdată, de corozia timpului, singurul care a conservat credința adevărată. Ciubotaru afirmă că doar Ortodoxia poate salva statalitatea moldovenească și populața de la răsărit de Prut, ”izbăvindu-o din starea de populaţie şi redîndu-i statutul pierdut de popor”.

Ce poate fi mai dificil de exprimat și mai plicticos, decît o religie fatal îmbătrînită, cum ar fi creștinismul-ortodox, care a condus Rusia și o parte din țările Europei de Est spre un regres civilizațional evident? Această întrebare ar exprima, probail, prima reacție a omului modern la soluția lui Ciubotaru. Dar ce este progresul? Oare nu avem toate semnele pe față, de la dovezile Sfinților Părinți, pînă la doctrinele științifice, și mai nou, pînă la filmele holliwoodiene de anticipație, că progresul civilizațional conduce lumea spre sfîrșitul nostru spiritual, spre dispariția noastră de pe Pămînt ca specie biologică? Atît doar că omul modern se încăpățînează să conteste aceste argumente. Pentru moldoveanul nostru descreștinat, ca și pentru orice om european, ori om nord-american nemurirea a devenit o legendă, iar apostolii - un soi de povestași. Evanghelia a devenit pentru creștinul slujbei de duminică o parabolă pătimașă și instructivă, bună doar pentru a o lectura copiii, îar pentru ultimii un roman phantesy, construit pe scenarii apocaliptice.

Stranie constatare face Ciubotaru din punctul de vedere al unui om modern. Ca să ne construim societatea și statul, trebuie, în opinia lui, să devenim creștini adevărați, trebuie să mărturisim credinţa strămoşească, pentru că aceasta - în rîndul curentelor și sectelor creștine - e cel mai putin afectată de păgînismul modern. Stranie și nu prea, pentru că adevărații creștini cred în Dumezeul iubirii, iar cu pacea morală și cu dragostea pentru aproaple tău poți construi orice. Păi, atunci e simplu, nu? Nu e chiar simplu. Pentru că e vorba nu de dragoste, ca fericire lumească, ci de iubirea adevărată, dumnezeiască, care poate fi înțeleasă și simțită numai alături de alte două adevăruri creștine fundamentale, învierea lui Hristos și nemurirea oricăruia dintre noi, oamenii, adică mîntuirea prin credință făptuitoare.

Am acceptat demult compromisul cu modernitatea (dar mai ales cu post-modernismul !), preferînd adevăratului Iisus, un personaj din filmele de popularizare a Noului Testament, în cel mai bun caz, un personaj istoric tragic. Credem în forța învățăturii Lui, în filosofia creștină, dacă vreți…Cît privește învierea… Mai știi? Dificil de explicat din perspectiva "bunului simț" și experienței cotidiene superficiale. Nemurirea? Care sînt dovezile? Cea mai simplă dovadă ar fi că asta I s-a întîmplat, de fapt, chiar lui Iisus Hrisos… A fost răstignit, după moarte a înviat, înălțîndu-se în Împărăția Sa din Ceruri, în “Noul Ierusalim”, acolo unde ne-ar aștepta și pe noi toți viața veșnică. Îl putem urma, zămisliți fiind după chip și asemănare... Dar, cum avem mari îndoieli în posibilitatea resuscitării ontologice …

Și dacă nu credem în viața după moarte, ce sens are existența omului pe pămînt? Nu ar fi o glumă de prost gust, o glumă cinică făcută de Întîmplare, ori de Personajul cosmic care ne-a invitat să poposim timp de 60-70 de ani (cine are noroc, mai mult) pe Pămînt dintr-un motiv cu totul arbitrar? Na-ți un Mercedes, o bucată de aur, ori o bomboană și trăiește fericit, ca după expirarea timpului stabilit să te dau cu Mercedesul de un copac, să putezești de viu în închisoare, pentru că n-ai declarat aurul instanței respective, să-ți smulg bomboana cu tot cu limbă din gură; de acum gata, cu dureri mai mari, ori mai mici, cu regrete ori fără, prefă-te, rogu-te într-o bucată de lut, praf cosmic, cum e mai metaforic. Curios, veți spune, dar parcă liberalii, catolicii, protestanții, budiștii și musulmanii nu și-au construit state înfloritoare și temeinice? Înfloritoare – da, pe cît timp, însă? Dar şi ortodocşii au avut ţări şi chiar imperii înfloritoare care depăşeau la vremea lor prin bunăstare socială şi aşezăminte şi produse tehnice, sociale, culturale şi spirituale toate celelalte ţări din jurul lor, constituind astfel ţinta năvălirilor prădalnice ale vecinilor pizmătăreţi, mai ales a celor din Sud şi din Vest. Bunăoară, culmile atinse în acest sens de Imperiul Roman de Răsărit, numit de savanţii tîrzii "Imperiul Bizantin", nu sînt depăşite nici astăzi.

Ciubotaru nu și-a propus să răspundă la toate întrebările epocii moderne, sau să se dea drept cheie filosofică de biserică. El are o soluție pentru depășirea păgînismului universal în condiții foarte concrete, pe care le resimt și le regretă toți cetățenii Moldovei. "Nu este locul aici să facem apologia civilizaţiei ortodoxe şi, respectiv, a Ortodoxiei, - spune autorul. - Putem doar să remarcăm că întreaga existenţă în istorie a strămoşilor românilor şi ai celor 99,8% din populaţia Moldovei de la est de Prut s-a desfăşurat în Ortodoxie, în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Altfel spus, strămoşii tuturor acestora „împărtăşesc acelaşi set de valori şi repere comune” – cele ale Bisericii, cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească.

Autorul pornește, dară, de la ideea plină de optimism, că moldovenii, precum și românii, ar mai fi creștini ortodoși și de la presupunerea că n-am fi uitat, ce ne-am propus acum 25 de ani: să construim un stat mai la răsărit de Prut. O să risc un citat mai lung la sfîrșitul acestor observații, care conține esența ideii lui Benedict Cibotaru în lucrarea lui de excepție: „..Este imperios să constatăm că toate civilizaţiile tradiţionale s-au prăbuşit în decursul ultimelor 3-5 generaţii ca urmare a impunerii pe toate căile a singurei civilizaţii ontologic atradiţionale (e o contradicţie în termeni aici, deoarece civilizaţia – ca fenomen uman – este prin definiţie produsul unei loialităţi maxime faţă de o tradiţie anume) – cea euro-americană, cea incompatibilă cu orice tradiţii (…)

În consecință, astăzi putem urmări doar epave de civilizaţii sau surogate confecţionate prin laboratoarele războiului info-psihologic gen fundamentalismul zis islamic, mişcarea New Age, ecumenismul îngemănat cu serghianismul pseudo-ortodox sau religia antropolatră a „drepturilor omului” cu toate tentaculele ei de „libertăţuri” şi „tolerantisme”. Sîntem, astfel, martori ai descompunerii tot mai avansate a identităţilor civilizaţionale milenare, descompunere care a cuprins toate civilizaţiile, cea vest-europeană fiind demult descompusă, aneantizată şi înlocuită cu „civilizaţia”.