RUSIA ȘI ȘOR, MĂ ROG, DAR ISRAELUL?

Cetățenia israeliană – protecție pentru cei care săvîrșesc crime în alte State

Autor: Mihai CONȚIU

La mijlocul săptămînii trecute, Ilan Șor a vizitat Moscova. Firește că a fost o vizită sub ”acoperire politică”, dată fiind întrevederea lui cu președintele Comitetului Dumei de Stat a Federației Ruse pentru relații cu CSI, Leonid Kalașnikov. Un condamnat penal în Republica Moldova este primit oficial de către un demnitar rus ca să discute despre ”soarta Republicii Moldova”, ”tradiționala prietenie multiseculară a moldovenilor cu rușii”, necesitatea întăririi relațiilor cu Rusia, CSI și Uniunea Euro-asiatică” și ruperea definitivă a relațiilor Moldovei cu UE, SUA și NATO! Constatăm, astfel, că și oficialul rus este de aceeași teapă cu mafiotul Șor! Ca să vedeți ce fel de epave mafiote ”poartă de grijă” Republicii Moldova!

În realitate, credeți-mă, Șor a mers la Moscova fiind chemat de Centrala care îi dă permanente misiuni de luptă împotriva Republicii Moldova, prin războiul hibrid perceput de toți moldovenii, însă interpretat diferit, dar și pe frontul secret, invizibil. Acțiunile ostile și protestele de tot felul, firește că plătite, împotriva guvernării, UE și NATO nu vor întîrzia să se intensifice și să se multiplice. Punctul slab, însă, nu pentru Șor și ruși, sunt protestele împotriva guvernării, iar asta pentru că există mult prea multe vulnerabilități sociale și politice care pot constitui pretexte justificate. Constatăm, iarăși și iarăși, că acest mafiot condamnat penal, care are cetățenie moldovenească și israeliană, luptă împotriva Republicii Moldova și a ordinii constituționale de pe teritoriul Israelului în complicitate cu Kremlinul.

Pentru mine este clar și am mai spus-o: Șor a fost racolat mai întîi de serviciile secrete rusești, iar mai apoi se pare că și de cele israeliene. Altminteri nu se poate explica realitatea că autoritățile israeliene acceptă complicitatea lui cu o Rusie ostilă Israelului în conflictul cu gruparea teroristă Hamas. Probabil că informațiile transmise serviciilor secrete israeliene sunt mai importante decît relațiile de prietenie și respect reciproc cu Statul Republica Moldova. Sigur că există și o serie de ”scăpări”, probabil controlate, din partea Statului moldovenesc, dar despre asta vom vorbi mai… la vale!

Extrem de interesantă mi s-a părut o declarație a ambasadorului Israelului în Republica Moldova, Yoel Lyon, difuzată anterior vizitei lui Șor la Moscova. Printre altele, Excelența Sa a spus că posibila extrădare în Moldova a lui Ilan Șor "este o problemă juridică și trebuie rezolvată ca o problemă juridică". Ambasadorul Yoel Lyon a mai declarat că sancțiunile impuse de SUA, UE și Marea Britanie lui Ilan Șor nu îl afectează pe politician în Israel, țară al cărei cetățean este, iar el trăiește în țara sa ca și restul oamenilor.

Din declarația ambasadorului israelian înțelegem clar că Șor, fiind cetățean al Israelului, este protejat de acest Stat față de orice crimă, indiferent cît de mare, care este săvîrșită de el pe teritoriile altor State. Puțin le pasă autorităților israeliene de faptul că Șor este un bandit condamnat penal în Republica Moldova, dar și că are impuse sancțiuni din partea SUA, UE și a Marii Britanii, fiind astfel recunoscut drept un bandit la nivel internațional!

”Trăiește în Țara sa ca și restul oamenilor”, spune ambasadorul, numai că, spre deosebire de ”restul oamenilor din Israel”, autoritățile israeliene nu doar că nu-i recunosc statutul de bandit condamnat penal pentru crime financiare și economice săvîrșite în Republica Moldova, ci îi și permit, în calitate de cetățean și al Israelului, să atenteze, în complicitate cu Kremlinul și serviciile secrete rusești, la siguranța națională a Republicii Moldova.

Practic, Șor și Kremlinul aliat reprezintă pentru Republica Moldova ceea ce înseamnă Hamas pentru Israel.

În contextul arătat, este clar că autoritățile israeliene îl protejează indiferent de calitatea probatorie a cererii de extrădare formulată de către responsabilii moldoveni. Nu același lucru, însă, îl putem afirma despre cazul Vladimir Plahotniuc, care nu-i dat în urmărire internațională de către INTERPOL. INTERPOL a spus destul de clar că probele înaintate de către autoritățile moldovenești spre a fi dat în urmărire internațională nu sunt suficient de concludente din perspective juridice.

Acest răspuns al INTERPOL iscă o serie de întrebări extrem de stînjenitoare pentru cei care operează dosarul Plahotniuc:

În condițiile în care lui Plahotniuc i s-au impus restricții de către americani, canadieni și europeni pe baza unor mari infracțiuni, de ce autoritățile moldovenești nu au administrat probe convingătoare în demersul făcut către INTERPOL, căci dovezi ale infracțiunilor lui economice și anticonstituționale sunt cu duiumul?

Se teme cineva ”foarte puternic” din Republica Moldova de prinderea și extrădarea lui Plahotniuc? Se teme cineva, tot ”foarte puternic”, și de o eventuală extrădare a lui Șor? De ce?

Alte întrebări vă invit să le formulați și domniile voastre, căci eu m-am cam săturat să tot pun întrebări la care nu capăt răspuns, dar ale căror răspunsuri le intuiesc prin deducții logice, precum și dintr-o serie de ”fapte cunoscute ținute la secret”, taine flagrante pe care n-o să le descriu din pricini pe care fiecare le poate înțelege cum vrea!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40