Rusia şi Coreea de Nord au semnat un parteneriatul strategic global care prevede asistenţă reciprocă în caz de agresiune

Coreea de Nord şi Rusia au semnat, Miercuri, un parteneriat strategic global, care prevede asistenţă reciprocă în caz de "agresiune", a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin care, primit cu mare fast la Phenian pentru o vizită de stat, a primit sprijinul fervent al gazdei sale Kim Jong Un pentru războiul său împotriva Ucrainei, transmite France Presse.
"Tratatul de parteneriat cuprinzător semnat astăzi prevede, printre altele, asistenţă reciprocă în caz de agresiune împotriva unei părţi la tratat", a declarat Putin presei după semnarea documentului. Atît Rusia, cît şi Coreea de Nord urmăresc o politică externă independentă şi nu acceptă limbajul şantajului şi al dictatului", a avertizat el.
Preşedintele rus a descris acordul ca fiind un "document cu adevărat revoluţionar", adăugînd că Rusia "nu va exclude cooperarea tehnico-militară" cu Phenianul.
Citat de agenţiile ruse, liderul Nord-coreean Kim Jong Un a declarat că acordul cu Rusia este pur "defensiv". Descriindu-l pe Putin drept "cel mai bun prieten" al ţării sale, el a salutat începutul unei "noi ere" în relaţiile cu Moscova.
”Coreea de Nord îşi exprimă sprijinul deplin şi solidaritatea faţă de Guvernul, Armata şi poporul rus în desfăşurarea operaţiunii militare speciale în Ucraina pentru a-şi proteja suveranitatea, interesele de securitate şi integritatea teritorială”, i-a spus el oaspetelui său.
"Apreciem foarte mult sprijinul dumneavoastră sistematic şi continuu pentru politica rusă, inclusiv în problema Ucrainei", a spus, la rîndul său, Vladimir Putin.
Preşedintele rus a fost întîmpinat cu un covor roşu şi o ceremonie grandioasă în Piaţa Kim Il Sung, cu o fanfară militară şi dansuri sincronizate.
Şeful Kremlinului a purtat apoi discuţii cu liderul Nord-coreean timp de o oră şi jumătate alături de delegaţia sa, urmate de o întîlnire privată. Preşedintele rus l-a invitat pe Kim Jong Un să viziteze Moscova.
În timpul nopţii, Kim l-a întîmpinat pe Putin la aeroport şi l-a îmbrăţişat, subliniind o consolidare a relaţiilor, care provoacă îngrijorare la Seul şi la Washington.
SUA şi aliaţii lor au acuzat Coreea de Nord că a furnizat muniţie şi rachete Rusiei pentru războiul din Ucraina şi se tem că vizita lui Putin ar putea duce la noi livrări.
Kim Jong Un a lăudat apropierea dintre Moscova şi Phenian şi o nouă eră în relaţiile bilaterale. "Relaţiile dintre ţările noastre intră într-o nouă eră de mare prosperitate, imposibil de comparat chiar şi cu perioada relaţiilor sovieto-coreene din secolul trecut", a declarat liderul Nord-coreean, citat de agenţiile de presă ruse.
Aceasta este prima vizită a lui Vladimir Putin în Coreea de Nord după 24 de ani şi a doua întîlnire între cei doi lideri în mai puţin de un an.
În Septembrie anul trecut, Kim Jong Un s-a deplasat cu un tren blindat în Extremul Orient rusesc pentru un summit cu şeful Kremlinului, axat pe spaţiul cosmic.
Moscova şi Phenianul sunt aliaţi de la sfîrşitul Războiului din Coreea (1950-1953), dar s-au apropiat din ce în ce mai mult după operaţiunea militară rusă lansată în Ucraina în 2022.
Rusia are nevoie de sprijinul Nord-coreean în materie de armament din cauza războiului prelungit din Ucraina, în timp ce Coreea de Nord are nevoie de sprijinul rusesc pentru alimente, energie şi arme avansate pentru a uşura presiunea sancţiunilor, a declarat, pentru AFP, Koh Yu-hwan, profesor emerit de studii Nord-coreene la Universitatea Dongguk. ”Cu toate acestea, chestiunea unei alianţe militare trebuie analizată separat de ceea ce se anunţă public şi de ceea ce se discută efectiv la întîlnirile dintre cei doi lideri”, a spus el, adăugînd că Moscova rămîne prudentă şi nu doreşte "să rupă complet relaţiile cu ţări precum Coreea de Sud".
Americanii şi europenii sunt îngrijoraţi de luni de zile de apropierea accelerată dintre Moscova şi Coreea de Nord, acuzîndu-i pe Nord-coreeni că aprovizionează Rusia cu cantităţi masive de muniţii şi rachete. În schimb, potrivit Washingtonului şi Seulului, Rusia a furnizat Coreei de Nord expertiză pentru programul său de sateliţi şi a trimis ajutoare pentru a face faţă penuriei de alimente din ţară. În Martie, Rusia şi-a folosit dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a pune capăt monitorizării încălcărilor sancţiunilor internaţionale împotriva Coreei de Nord, un cadou major pentru Phenian.
Sprijinul lui Vladimir Putin îi permite lui Kim Jong Un "să-şi diminueze dependenţa" de un alt aliat-cheie, Beijingul, a declarat, pentru AFP, Vladimir Tihonov, profesor de studii coreene la Universitatea din Oslo.
”În acelaşi timp, preşedintele rus obţine un acces sigur la obuze de artilerie de tip sovietic, de care are nevoie în cantităţi uriaşe în prezent”, a adăugat el.
”Această vizită de stat este o modalitate prin care Putin îi mulţumeşte Coreei de Nord pentru că a îndeplinit rolul de arsenal pentru autocraţie, susţinînd invazia sa ilegală în Ucraina”, a declarat Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.












