Rusia şi Belarus demarează exercițiile militare ”Zapad”

Rusia şi aliatul său cheie, Belarus, încep, Vineri, exerciţii militare comune de amploare, punînd NATO în alertă, la cîteva zile după ce Polonia a acuzat Moscova de escaladarea tensiunilor prin lansarea de drone de atac în spaţiul său aerian, transmite AFP, potrivit News.Ro.
Exerciţiile ”Zapad” au loc în contextul în care forţele ruse avansează pe frontul extins din Ucraina şi intensifică atacurile aeriene asupra oraşelor ucrainene.
Ţările membre ale NATO din Flancul Estic care se învecinează cu Belarus – Polonia, Lituania şi Letonia – sunt în stare de alertă maximă din cauza exerciţiilor, care, potrivit Belarusului, vor avea loc în apropierea oraşului Borisov, situat la Est de capitala Minsk.
Toate cele trei ţări au intensificat măsurile de securitate înaintea exerciţiilor, Polonia ordonînd închiderea completă a frontierei cu Belarus pe durata acestora.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că ţara sa se află în ”zile critice”.
El a afirmat că Polonia se află mai aproape de un ”conflict deschis” decît în orice alt moment de după Al Doilea Război Mondial, după ce Polonia şi aliaţii săi din NATO au trimis avioane de vînătoare pentru a doborî dronele ruseşti care zburau în spaţiul său aerian Miercuri dimineaţă.
Moscova a minimizat îngrijorările.
”Acestea sunt exerciţii planificate, nu sunt îndreptate împotriva nimănui”, a declarat Joi reporterilor purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, respingînd afirmaţia Poloniei că exerciţiile sunt o demonstraţie ”agresivă” de forţă.
Însă şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a emis un avertisment cu privire la intenţiile Moscovei.
”Semnificaţia unor astfel de acţiuni din partea Rusiei nu este în mod cert defensivă şi este îndreptată tocmai împotriva Ucrainei”, a declarat el Joi, la Kiev.
Organizat de obicei o dată la patru ani, ”Zapad 2025” este primul exerciţiu de acest gen din timpul conflictului din Ucraina şi se va desfăşura pînă pe 16 Septembrie.
Moscova a trimis aproximativ 200.000 de soldaţi la exerciţii similare în 2021, cu doar cîteva luni înainte de a lansa ofensiva împotriva Ucrainei.
Însă se aşteaptă ca ”Zapad” din acest an să fie mult mai restrîns, avînd în vedere că sute de mii de soldaţi ruşi sunt dislocaţi în Ucraina.
Belarus a declarat, în Ianuarie, că 13.000 de soldaţi vor participa la exerciţii, dar în Mai a anunţat că numărul acestora va fi redus cu aproximativ jumătate.
Potrivit lui Tusk, exerciţiile sunt concepute pentru a simula ocuparea coridorului Suwalki, o zonă geografică care se întinde de-a lungul frontierei dintre Polonia şi Lituania, flancată de Belarus şi enclava rusă Kaliningrad.
Coridorul este considerat o vulnerabilitate pentru NATO şi ar putea fi prima ţintă a oricărui atac rus.
Preşedintele belarus Alexander Lukashenko a respins această temere ca fiind ”o absurditate totală”.
La începutul acestui an, mass-media de stat a citat ministrul Apărării din Belarus, care a declarat că exerciţiile au fost mutate departe de graniţele cu Polonia şi Ucraina pentru ”a reduce tensiunile”.
Cu toate acestea, Polonia a închis cele cîteva puncte de trecere a frontierei cu Belarus care mai existau, atrăgînd critici din partea Moscovei, şi a restricţionat traficul aerian de-a lungul frontierei sale estice.
Lituania şi Letonia au anunţat, de asemenea, închiderea parţială a spaţiului aerian.
Staţionarea de către Rusia a armelor nucleare tactice în Belarus a dat exerciţiilor o nouă dimensiune.
Minsk a declarat, în August, că exerciţiile vor implica noua rachetă experimentală cu capacitate nucleară a Rusiei, numită Oreshnik, precum şi antrenamente pentru atacuri nucleare.
Analistul militar Alexander Khramchikhin, cu sediul la Moscova, a declarat, pentru AFP, că importanţa exerciţiilor a fost exagerată, numindu-le ”doar un spectacol” cu o ”semnificaţie specială” redusă.
El a spus că exerciţii similare au loc în fiecare an în această perioadă, alternativ în diferite părţi ale Rusiei, şi că anterior includeau simulări nucleare.
Însă Vassily Kashin, analist militar şi membru al Consiliului rus pentru Afaceri Internaționale, afiliat Kremlinului, a declarat că exerciţiile sunt ”atît o demonstraţie, cît şi un antrenament real de luptă”.
”Trebuie să fim pregătiţi să apărăm Belarus, dacă va fi necesar”, a declarat el pentru AFP, menţionînd că Polonia şi aliaţii săi intenţionează să organizeze propriile exerciţii de contraatac pe parcursul lunii Septembrie.
Kashin a adăugat că practica exerciţiilor rivale organizate simultan de Rusia şi de membrii estici ai NATO va continua probabil, ”la fel ca în timpul Războiului Rece”.












