Rusia avertizează că trimiterea în Ucraina a unor militari din NATO va declanşa un conflict între Rusia şi Alianţă

Trimiterea în Ucraina a unor militari din state membre ale NATO ar însemna un conflict între Rusia şi alianţă, a avertizat Marţi Kremlinul, conform agenţiei Reuters.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit Luni despre posibilitatea ca militari din Europa să ajungă în Ucraina. El a precizat însă că deocamdată nu există un consens pentru astfel de misiuni. Aliaţii au fost în schimb de acord să facă eforturi mai mari pentru a trimite muniţie Ucrainei.

Solicitat să comenteze declaraţiile liderului de la Paris, purtătorul de cuvînt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că, dacă s-ar ajunge ca soldaţi ai ţărilor din NATO să lupte în Ucraina, ar trebui să se discute despre caracterul inevitabil al unui conflict direct al Alianţei Nord-atlantice cu Rusia.

AFP consemnează şi aprecierea lui Peskov că trimiterea de trupe în Ucraina "nu ar fi în interesul" Occidentului şi că simpla menţionare a acestei posibilităţi este "un element nou foarte important" în război.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, citat de Reuters, şi-a exprimat, însă într-un comentariu scris, părerea că declaraţia lui Macron "arată în primul rînd conştientizarea riscului pentru Europa din partea unei Rusii agresive, militariste". 

07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
05.03.26 - 00:01
06.03.26 - 01:21
04.03.26 - 01:15
04.03.26 - 01:30
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 16:30
02.03.26 - 12:33
01.03.26 - 19:01
01.03.26 - 18:58
05.03.26 - 12:00
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 18:50