Rusia a oferit Ucrainei o propunere finala, iar decizia este la Zelenski
Rusia a oferit Ucrainei în negocieri o versiune „finală” a propunerii sale de a pune capăt crizei, iar Preşedintele ucrainean Volomir Zelenski trebuie să o accepte sau să o refuze, potrivit unor surse aflate la curent cu detalii de la întîlnirea din urmă cu trei zile, de la Moscova, dintre premierul israelian Naftali Bennett şi preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Miercuri cotidianul Jerusalem Post din Israel, potrivit agerpres.
Propunerea a fost considerată „dificilă”, dar nu „imposibilă”, au precizat sursele, adăugînd că ea este mai proastă decît ce ar fi obţinut Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski înainte de invazia rusă, dar că „decalajele dintre cele două părţi nu sunt mari”.
Putin le-a cerut forţelor sale militare să se oprească – şi a fost dat ordinul de aplicare a armistiţiului –, în aşteptarea deciziei lui Zelenski, au mai spus sursele.
Dacă Preşedintele ucrainean respinge propunerea, atunci este posibil să se întîmple ce a avertizat Preşedintele francez Emmanuel Macron, şi anume că „răul abia de acum urmează”.
Într-un astfel de scenariu, Putin va ordona armatei sale să meargă pînă la capăt şi să schimbe faţa Ucrainei, potrivit publicaţiei israeliene.
Zelenski este prins la mijloc, au spus sursele. Pe de o parte, se bucură de o popularitate imensă şi a devenit un fel de Che Guevara. Pe de altă parte, el ştie cum a sfîrşit revoluţionarul şi şeful de gherilă argentinian.
Zelenski poate întări independenţa Ucrainei, însă va trebui să plătească un preţ ridicat, potrivit surselor.
Conform unor presupoziţii, el va fi forţat să renunţe la contestata regiune Donbas, să îi recunoască oficial pe disidenţii pro-ruşi din Ucraina, să promită că Ucraina nu va adera la NATO, să reducă armata şi să declare neutralitatea ţării.
Dacă va refuza propunerea, urmarea ar putea fi teribilă: mii sau chiar zeci de mii de ucraineni vor muri şi există un mare risc ca ţara să îşi piardă complet independenţa.
Potrivit surselor aflate la curent cu discuţiile, vizita lui Bennett la Moscova nu a avut ca scop să medieze între cele două părţi aflate în conflict şi nu a fost lansată oficial nici o propunere de arbitraj. Bennett a urmărit prin această vizită mai degrabă să vadă care este poziţia lui Putin, ce gîndeşte şi care sunt liniile sale roşii, pentru ca apoi toate acestea să fie transmise şi Occidentului.
Potrivit surselor, adevăratele negocieri se poartă direct între Rusia şi Ucraina şi sunt mult mai serioase decît ce afirmă Occidentul. Kievul nu a transmis şi Occidentului ce se întîmplă în negocieri, pentru că nu vrea să atenueze impresia de la nivel mondial că este vorba de o situaţie gravă.
În realitate, totuşi, ucrainenii ştiu foarte bine care sunt cerinţele lui Putin şi că vor fi nevoiţi să ia o decizie dramatică în următoarele zile, mai scrie Jerusalem Post.
Nimeni nu îi presează pe ucraineni, iar decizia îi aparţine lui Zelenski, au spus sursele.
Un lucru este totuşi sigur, şi anume că Putin este hotărît, iar complicaţiile tot mai mari apărute de la începutul invaziei nu îl vor descuraja. Dimpotrivă, nu poate da înapoi, aşa că pe măsură ce războiul se va complica şi mai tare şi numărul victimelor va creşte, va fi tot mai presat să arate reuşite reale.
Impresia este că, în ciuda faptului că predicţiile unei victorii rapide asupra armatei ucrainene s-au dovedit false, Putin este mai hotărît ca oricînd, mai scrie publicaţia israeliană.