Rusia a intreprins un test reusit cu o salva de rachete hipersonice Zirkon

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat, Vineri, că Rusia a întreprins un test reuşit cu o salvă de rachete hipersonice Zirkon (Ţircon, în limba rusă) în cursul nopţii trecute, un tip de armă descris de Moscova ca fiind invizibil şi care se află în centrul unei curse a armamentelor între puterile militare, transmit AFP şi Reuters.

”În această noapte, la primele ore ale zilei, a fost efectuat un tir cu o salvă a sistemului hipersonic Zirkon”, a declarat Preşedintele rus, cu prilejul unei reuniuni guvernamentale transmise la televiziune. ”Operaţiunea s-a desfăşurat cu succes”, a precizat el.,

”Este un mare eveniment pentru ţară şi o etapă semnificativă pentru întărirea securităţii Rusiei şi a capacităţilor sale de apărare”, a adăugat Putin, fără a da alte detalii.

Potrivit mai multor media din Rusia, este pentru prima dată cînd Moscova anunţă lansarea unei ”salve” de rachete Zirkon.

Prima lansare oficială a unei rachete Zircon a avut loc în Octombrie 2020. Alte teste au mai avut loc ulterior în zona arctică rusă, mai ales de pe fregata Amiral Gorşkov şi de un submarin imersat. Precedentul test cu o astfel rachetă avusese loc la 16 Decembrie.

În contextul tensiunilor cu occidentali, mai ales cu SUA, Rusia şi-a înmulţit anunţurile privind punerea la punct de noi arme, prezentate de Putin ca fiind invincibile, precum Zirkon.

Această rachetă, cu o rază maximă de acţiune de circa 1.000 km, urmează să echipeze navele de suprafaţă şi submarinele flotei ruse.

Primele rachete hipersonice din noua generaţie Avangard, capabile să atingă viteza de Mach 27 şi să schimbe direcţia şi altitudinea, au intrat în serviciul Armatei ruse în Decembrie 2019.

Rusia încearcă şi să-şi dezvolte armele utilizabile în spaţiul extraterestru.

La mijlocul lunii Noiembrie, a pulverizat un vechi satelit sovietic pe orbită, provocînd furia Occidentului, care a acuzat-o că a pus în pericol Staţia spaţială internaţională (ISS).